Dicţionar neconvneţional:acţiune

ACȚIÚNE, acțiuni, s. f. I. 1. Desfășurare a unei activități; faptă întreprinsă (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de acțiune = om întreprinzător, energic, care acționează repede. ◊ Expr. A pune în acțiune = a pune în mișcare. A trece la acțiune = a întreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armată”) Operație militară. ♦ (Gram.) Ceea ce exprimă verbul (o stare, o mișcare, un proces etc.). 2. Desfă­șurare a întâmplărilor într-o operă literară; fabulație, subiect, intrigă. 3. Efect, exercitare a unei influențe asupra unui obiect, a unui fenomen. Acțiunea substanțelor otrăvitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hârtie de valoare care reprezintă o parte anumită, fixă și dinainte stabilită, a capitalului unei societăți și care dă deținătorului dreptul să primească dividende. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. action, lat. actio, -onis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

În neconvenţional,

Efectul direct sau indirect al materiei/energie de orice natură este o acţiune.

Din primă instanţă trebuie să sesizăm limitele definiţiei convenţionale la om şi umanitate pentru că  nu putem să ne limităm singuri la noi şi universul nostru uman cînd ştim că nu sîntem singuri în acest univers dar nici dincolo de el unde nu ajungem. Orice entitate/univers este posesoarea acţiunii energiilor proprii sau a celor din universul în care trăim. Energia este efectul materiei şi deci rezultatul acţiunii acesteia. Ideile sînt efectul unor energii şi deci rezultatul acţiunii acestora ca şi forma de altfel. Orice transformare este efectul unei acţiuni. Şi existenţa este efectul unei energii ca şi forma sau spiritul unei entităţi/univers şi deci şi ele sînt efectul unei acţiuni al energiei de o anumită natură. Acţiunea este tocmai actul prin care unversul se transformă, în cazul lui Hegel contrariile fiind considerate vinovate de acţiunea sau dialectica lui. În cazul nostru neconvenţional orice acţiune este efectul unei energii şi pleacă de la energia neconvenţională de atracţie/respingere simultan. În spatele oricărui fenomen este o atracţie/respingere sau o energie convenţională sau neconvenţională. Nu trebuie să limităm definiţia acţiunii doar la o activitate generată de o energie convenţională sau să limităm acţiunea la cazul particular al ei care are efect mişcarea. Şi reacţiile chimice, fizice, biologice, etc. sînt efectele unor acţiuni. Orice fenomen este rezultatul unei acţiuni sau al uneia sau mai multor energii şi evident toate respectă legile neconvenţionale T*. Ideile noastre sînt o permanentă acţiune, indirectă este adevărat faţă de acţiunile directe generate de energiile directe convenţionale sau neconvenţionale. Să nu uităm că mişcarea este un caz particular al acţiunii, ea este un caz particular al transformării. După cum se vede în definiţia dicţionarului clasic nu se face legătura directă între acţiune şi rezultatul ei transformarea, între acţiune şi efectul ei transformarea sau în particular mişcarea. În noua definiţie limitele s-au extrapolat la nelimitat, nu mai există excepţii, chiar dacă extrapolarea noastră este limitată întotdeauna din cauza naostră şi nu pentru că ar fi limitată. Este limitată nu pentru că ea este limitată ci pentru că noi sîntem limitaţi şi nu putem atinge nelimitatul extrapolării.  O reacţie chimică este rezultatul unei acţiuni al unor energii, Universul în Sine este rezultatul unor alte energii, sînt efecte ale acestora şi orice efect al unei entităţi/univers sau materie/energie este o acţiune chiar dacă noi avem tendinţa să credem că acţiunea se limitaeză doar la convenţiile noastre.
Acţiune = ∑efectelor uneia sau mai multor energii 
sau
 A = ∑e¡
unde e¡ aste efefectul energiilor  interioare şi exterioare ale unei entităţi/univers, totalitatea energiilor ce acţionează asupra ei.

Concluzie

De ce sînt oamenii trişti?
- pentru că nu privesc în faţă absurdul Realităţii în Sine ca să o compare cu frumuseţea iluziei pe care o trăiesc o singură dată în nelimitat.

Continue to site

În crucea materie/vid

  

În crucea materie/vid,

Care sîntem    

Destinul i-o farsă amară, 

Umbrind fruntea mea visătoare, 

Ce nu poate desprinde 

Virtualul/real, în două    

Contrariii, sau semnificaţii, 

Sau simple trădări,

De raţional.

Continue to site

Dicţionar neconvenţional:absolut

Absolut

În convenţional,

“ABSOLÚT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink”

În neconvenţional,

Suma nelimitată a relativului pe care îl cuprinde.
Perfecţiunea, nelimitatul, Universul în Sine, Dumnezeu, etc. În definiţia convenţională se amestecă reprezentările nelimitate, neconvenţionale cu cele limitate convenţionale. Este absurd să credem că este ceva idependent total în covneţionalul nostru. Nu putem vorbi de o monarhie absolută cum nici de o argumentare absolută sau de o logică perfecta atîta timp cît toate aceste noţiuni sînt umane şi limitate este ca şi cum am crede în perfecţiunea care nu există sau logica pură a lui Husserl, ambele la fel de limitate de existenţa lor şi a umanităţii. Şi ştim cu toţii că şi noi şi umanitatea sînem atît de limitaţi. Trebuie să remarcăm un lucru foarte important, acest absolut nu este ceva necunoscut, ceva în afara timpului şi spaţiului cum s-ar crede el este o sumă nelimitată de relativ ceea ce definiţia convenţională nu ne precizează. În realitate şi absolutul din definiţia clasică este o sumă de relativ chiar şi logica pură a lui Husserl este o sumă de relativ, diferenţa este că suma convenţională a absolutului convenţional este limitată în spaţiu/timp în timp ce absolutul Universului în Sine sau al lui Dumnezeu este nelimitat în spaţiu/timp. Şi temenul de “monarhie absolută” implică o sumă limitată de monarhii şi nu doar una şi nelimitată. Ca relaţie matematică şi ca demonstraţie a simultaneităţii absolutului cu relativul sau invers sau ca simultaneitatea a filozofiei cu matematica putem scrie,
A = ∑r¡ unde
0 ≤ ¡ ≤ © r este secvenţa elementară de relativ cum sîntem noi sau orice entitate/univers iar A este abolutul nelimitat. Suma este de la nelimitatul de mic “0” la nelimitatul de mare “©”. Orice entitate/univers face parte din absolut şi are un absolut al ei sau mai exact o perfecţiune către care tinde în transformarea ei sau de la care a plecat. Absolutul şi relativul sînt simultane iar relaţia prezentată este o relaţie de simultaneitate. Noi înşine sîntem un absolut şi un relativ simultan prin faptul că sîntem rezultatul produsului nelimitat de mic cu nelimitatul de mare şi o sumă nelimitată de relativ. Orice particular din noi este un nelimitat şi un absolut ca şi un relativ simultan. Orice atom sau moleculă, orice entitate/univers este un absolut, respectă legea nelimitatului său adică “orice diviziune a nelimitatului este un nelimitat” sau revenind la absolut” orice divizune a absolutului este un absolut”.  Respectă legile T*. Orice diviziune rămîne un absolut ca şi orice atom sau moleculă pentru că este un nelimitat de mare raportat la secvenţele nelimitat de mici pe care le cuprinde. Oricît de mică ar fi o entitate/univers ea este nelimitat de mare faţă de nelimitatul de mic pe care îl conţine. Orice convenţie este un absolut sau un nelimitat de mare de secvenţe nelimitat de mici. Sînt convins că este evidentă diferenţa celor două definţii şi că se vede că definiţia neconvenţională include ca un caz particular orice definiţie convenţională referitoare la absolut. Trebuie să facem o distincţie clară între absolutul neconvenţional, nelimitat şi absolutul convenţional limitat.  

Motorul universului

        De la antici la moderni de la savanţi la filozofi sau de la ştiinţă la neştiinţă toţi s-au întrebat care este motorul universului. Hegel considera că motorul dialecticii sale sînt contrariile, cîtă limitare la timpul şi gîndirea de atunci. În lipsa energei nu există contrarii. Atunci ce credeţi motorul dialecticii lui sînt contrariile sau energiile? În lipsa energiei materia nu există sau dacă doriţi nu se poate vorbi de existenţă în lipsa energiei. Atunci cine este motorul existenţei Materia sau energia?Să nu vă grăbiţi să spuneţi că energia pentru că ele sînt simultane chiar dacă tendinţa este să credem în prioritatea uneia sau alteia ca în cazul materiei şi deii ele sînt simultane. Încercaţi doar să găsiţi materie fără energie şi energie fără materie. Unii se vor grăbi să spună că există energie în lipsa materie dar să nu se grăbească, orice energie este produsă sau este efect al materiei chiar dacă vom găsi uneori doar energie în spaţiu. Adică dacă nu era o stea kumina ei nu exista milioane de ani după ce nu mai este, materia ei a existat ca să producă lumina care mai rămîne un timp. Energia este efect al materiei evident şi motorul universului dar nu ese vorba de energiile convenţional epe care le cunoaştem este vorba de o energie atracţierespingere simultan care produce divizarea multiplicare simultană şi continuă a materieienergie a Universului în sine. Dacă ar fi doar atracţie noi nu ne mai năşteam nu exista Big-Bangul, dacă ar fi doar divizare sau expansiune cum spun unii la fel nu am fi existat ar fi existat doar diviziuni foarte mici care nu se atrag niciodată. În concluzie

      Fără energie nu există iubire
nici sens
nici străluciri de întuneric,
nici noapte de lumină solară, nici eu sau tu iubito
căci eu exist din energia sufletului tău şi noaptea strălucitoare din priviri
cu care mă acoperi 
cu care mă-ncălzeşti
de mii şi milioane de ani de timp şi de lumină,
dintr-o eternitate de nimic.

           Toţi filozofii timpurilor trecute nu au depăşit propriile limite de la Aristotel la Platon sau Heidegger sau Husserl, pe cei actuali nu mai este cazul să-i numesc, aş dori să-i aud ce spun despre aceste teorii care îi depăşesc sau mai exact depăşesc limitele lor. Aceste teorii nu sînt doar pentru înţelepţi şi oamenii simplii simt sau intuiesc că în lipsa energiei nu există nimic cu atît mai mult contrarii. Morţii au pierdut energiile lor dar şi contrariile care i-au urmărit toată viaţa. Discuţia este liberă.

ABÁTERE

   „ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate² și rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre valoarea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate².
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink “
Am să plec cu o prezentare de principiu. Adică plec de la un cuvînt oarecare de la începutul dicţionarului ca să putem înţelege că toate cuvintele dicţionarului suportă o discuţie neconvenţională. Trebuie să evidenţiem faptul că acest cuvînt şi oricare nu poate  fi exprimat înainte de a fi definite toate literele alfabetului, din acest motiv în principiu trebuia să editez mai întîi un dictionar cu literele alfabetului şi abia apoi pe cel a cuvintelor nu cum este dicţionarul actual cu literele definite separat la fiecare grup de cuvinte. Trebuie de asemenea remarcat că toate literele sînt axiome în timp ce cuvintele sînt rezultatul acestor axiome şi semnificaţiile lor, ca şi în cazul punctelor şi dreptelor unde punctele sînt axiome în timp ce dereptele sînt rezultatul acestor axiome. Orice convenţie, cuvînt, principiu sau entitate/univers este o simultaneitate limitat/nelimitată sau convenţional/neconvenţională. În acest sens convenţia este supusă atît relativului ei convenţional cît şi absolutului ei neconvenţional. Adică orice cuvînt are o reprezentaere (o definiţie, reflectare, etc.) convenţională, una reală şi una neconvenţională. Şi în acest sens am luat spre analiză un cuvînt de început al dicţionarului. Toate cuvintele noului dicţionar nu au exccepţii convenţionale. Dacă analizăm acest cuvînt, această convenţie în raport de dicţionarul clasic, vom constata că la analiza convenţională acest cuvînt este limitat ca definiţie. Nu spune nimic de relativul lui raportat la proporţia abaterii şi nimic dacă abaterea este pozitiv/negativă sau doar pozitivă sau doar negativă, ceea ce mi se pare insuficient dacă dicţionarul face parte din cunoaşterea ştiinţifică şi nu filozofică în general. Nu se raportează de loc la esenţa oricărei entităţi/univers, transformarea cu simultaneitatea ei spaţiu/timp, se referă doar la sensul ei raportat la entitate ca noţiune bine definită. În fondul problemei convenţionale orice modificare a unei conveţii, legi fizice, chimice sau biologice respectiv orice transformare care evident modifică convenţia iniţială este o abatere. Să înţeleg că abaterea este imoralitatea sau doar o latură a imoralităţii sau aparţine şi moralităţii, vă asigur că poate fi şi o abatere morală foarte bine dar şi una imorală la fel de bine. Transformarea de orice natură nu are excepţii este peste tot şi face ca orice convenţie să fie relativă şi evident să se abată permanent de la sensul ei convenţional. Dicţionarele de pînă acum nu fac aceste distincţii, pe de o parte pentru că nu pot, pe de altă parte pentru că nu au luat în calcul simultaneitatea pozitiv/negativ sau simultaneitatea convenţional/neconvenţional. Acum trebuie să încercăm să facem distincţie între cele trei variante ale cunoaşterii noastre referitoare la cuvîntul “abatere” dar privit şi ca generalizare, respectiv variantele convenţională, reală şi neconvenţională. Plecăm de la următorul argument, varianta convenţională este aparent şi relativ o variantă stabilă, o entitate, cu variantele de dicţionar posibile şi atît, ea nu ia în discuţie relativul acestui cuvînt dincolo de dicţionar, care în realitate există. Varianta reală ia în discuţie simultan şi acest relativ al convenţiei respectiv a cuvîntului “abatere”, din acest motiv cuvîntul are mii de interpretări, nuanţe, sensuri, ba chiar nonsensuri, etc. Există o întreagă simbolistică a oricărui cuvînt în mintea oamenilor dar nu numai şi celelalte entităţi/univers au simbolistica lor faţă de acest cuvînt. Mai mult în raport de suportul acestuia (piatră, lemn, film, hîrtie, apă, aer, sunete, vibraţii, etc.) simbolistica lui creşte foarte mult pentru orice entitate/univers. Aceasta este partea reală a reflectării acestui cuvînt şi de altfel a oricărui cuvînt sau convenţie. Dincolo de toate aceste variante există o variantă neconvenţională în care cuvîntul nostru nu mai este cuvînt el este o sumă nelimitată de alte entităţi/univers, semne, sunete, vibraţii şi rezonanţe, etc. la care noi nu vom ajungem niciodată, acolo dispar sensurile noastre convenţionale ca peste timp şi spaţiu să apară din nou. Dacă ne gîndin că din nimic nu poate fi conceput ceva înseamnă că acolo cuvîntul, axiomele noastre ajung la perfecţiune revenind în convenţional doar la nelimitat spaţiu/timp. Şi în nici un caz aceiaşi axiomă sau acelaşi cuvînt ci întotdeauna aceaişi şi alta simultan. În esenţa lui cuvîntul este o vibraţie dincolo de sensul convenţional de vibraţie. Este o vibraţie de secvenţe neconveneţionale nelimitat de mici total diferite de vibraţiile calculatorului sau altui aparat sau om unde sînt vibraţii de zero şi unu, secvenţele lui neconvenţionale sînt sume nelimitate de nelimitat de mic. Trebuie să înţelegem o dată pentru totdeauna că aceste cuvinte ca orice entitate/univers sînt rezultatul intersecţiei nelimitatului de mare (simplu nelimitat ©) şi a nelimitatului de mic 0, (adică 0 nelimitat de mic unde 1/© = 0) unde 0© = 1).  În concluzie trebuie să înţelegem că originea unei entităţi/univers şi deci şi a cuvîntului “abatere” este în nelimitatul trecut şi continuă în nelimitatul viitor dincolo de orice capacitate a cunoaşterii convenţionale limitate. Indiferent cît de mare este limitatul, chiar nelimitat apropiat de nelimitat tot limita rămîne iar raportul său cu nelimitatul este întotdeauna zero nelimitat de mic. Cuvîntul “abatere” este o sumă limitată de convenţii şi o sumă nelimitată de neconvenţii sau secvenţe zero nelimitat de mici, acolo unde nu există convenţii sau sunete, litere, cuvinte, etc. sau de orice natură. Să nu înţelegem însă că definiţia mea neconvenţională este una neconvenţională, ea este neconvenţională pentru convenţional, ca extrapolare a acestuia, nicidecum neconvenţională. Aşa cum am spus acolo în neconvenţional, nelimitat,   dispar total convenţiile iar noi sau alte entităţi/univers nu vom ajunge niciodată, nu putem atinge într-un fel sau altul nelimitatul. Dacă doriţi în neconvenţional cuvîntul “abatere” se poate defini ca:
“nerespectarea convenţiei”
sau pentru neconvenţional nerespectarea acestuia respective convenţia lui. În conventional nerespectarea convenţiei iniţiale de orice natură raportată la orice transformare, sau trecerea de la o contrarie la alta”. Estenica este abterea unei transformări oarecare de la convenţie, altfel o normalitate.  Asta este de fapt neconvenţia faţă de convenţie sau neconvenţionalul faţă de convenţional dar şi viceversa este valabilă. Prin transformare înţelegînd nu doar transformarea convenţională limitată ci şi relativul sau nelimitatul ei plecînd de la esenţa ei neconvenţională nelimitată care include convenţionalul ei limitat.  Orice neconvenţional sau orice modificare a convenţei sau efectul oricărei transformări este o abatere. Nu există excepţii în neconventional, ba în mod paradoxal convenţia este abaterea de la neconvenţionalul care ca nelimitat cînd acesta devine convenţie şi deci convenţia este neconvenţionalul neconvenţionalului. Nu există transformare care să menţină convenţia iniţială fără a o transforma, modifica, este ca şi cînd am crede că există identitate în universul în Sine şi nu există.  Universul în Sine are două expresii absolute ale abaterii reflectate de noi, convenţia şi neconvneţionalul ei. Convenţia este abaterea de la neconvenţional, de la normalitatea lui, iar neconvenţionalul este abaterea de la convenţie, de la statutul ei în nelimitat. Ele sînt simultane ca Realitate în Sine iar abaterea lor permanentă şi continuă este denumită paradox. Paradoxul este teoretic fără abatere dacă nu-l considerăm pe el însuşi abatere continua. Orice excepţie de la regulă este neconvenţie în convenţional, din păcate şi neconvenţionalul este o regulă şi abaterea lui este convenţia. Orice contrarie este abaterea de la opusul ei aşa cum binele este abaterea răului de la regula lui şi invers. Abaterea liberăţiii este constrîngerea, abaterea relativului este absolutul, abaterea nelimitatului este limitatul şi invers. În convenţional care este caz particular este evidentă abaterea ca nerespectare a uneia sau mai multor reguli. În convenţional nu există regulă fără excepţii şi ca atare abaterea este peste tot. În neconvenţional nu există excepţii chiar dacă ne depăşeşte înţelegerea. Neconvenţionalul este nelimitat chiar dacă exsită limitatul lui, convenţia. Este absurd să credem că cineva cuprinde nelimitatul şi ca atare convenţia este doar o iluzie ca limită a neconvenţionalului. Matematic se poate scrie
Abatere = ∑c¡, c¡ = convenţii încălcate, adică
abaterea eate suma nelimitată a convenţiilor pe care le încalcă o transformare faţă de alta sau neconvenţia faţă de convenţia initială. Este vorba de condiţiile iniţiale de existenţă convenţională sau neconvenţională ale unei trasformări.  Atîta timp cît nu există identitate în univers totul este abatere dar o abatere care respectă o regulă nefiind abatere în acelaşi timp.