Întrebaţi şi vă răspund

Orice întrebare are un răspuns, eu vă pot da răspunsuri neconvenţionale dincolo de limitele noastre umane unde paradoxul este o normalitate iar omul o simplă transformare a simultaneităţii materieenergie. În limita timpului şi spaţiului nostru convenţional ne punem toţi întrebări despre nelimitat, dar dăm răspunsuri limitate, convenţionale, relative, căutăm adevărul sau logica pură eternă cu o minte limitată imperfectă şi unii chiar cred că au găsit perfecţiunea cu mintea lor. Din păcate puţini au curajul să pună întrebările care le tulbură existenţa  şi nu neapărat din laşitate sau neştiinţă sau sensibilitate, mai repede de frica aflării răspunsului ei real. Să nu vă fie teamă, tuturor ne este frică de realitate şi din acest motiv fiecare trăieşte visul lui ca pe o realitate. Nu reuşesc toţi. Accept provocarea pe orice domeniu, de la ştiinţă la literatură sau paranormal.

Maximă cu personalitate

Transformarea este variabilul unei constante iar viaţa doar un segment limitat al transformării.

Sinceritate

Uneori trebuie să spun cuiva ceea ce gîndesc, spiritul şi inconştientul meu are nevoie de această terapie ca şi voi de altfel. În acest sens trebuie să recunosc că poporul român are două mari calităţi pe care le duce la extremă:
- bunătatea pe care o duce la extrema ei prostia şi
- inteligenţa şi gîndirea cu extremele lor laşitatea şi inconştienţa.

Oamenii trăiesc în permanenţă

un vis

care uneori se apropie de realitate.

 

Noi şi existenţa noastră ca spectacol

Existenţa

M-am trezit într- o dimineaţă şi nu mi-am dat seama dacă exist am crezut că sînt doar o energie ca flacăra unei lumînări care pîlpîie mereu gata să se stingă sau că răsăritul soarelui cînd încă nu-ţi dai seama dacă apune sau răsare. Cert este că am început să dau din coate ca să îmi fac loc, nu era nimeni şi nimic în jurul meu dar simţeam că nu mai am loc, că trebuie să am locul meu printre celelalte elemente, secvenţe neconvenţionale din jurul meu pe care nici măcar nu le vedeam, eram materie şi nici nu mă gîndeam să stau cu cineva pe acelaşi loc şi în acelaşi timp. În acelaşi timp mă contopeam vrînd/nevrînd cu o altă infinitate, poate chiar nelimitate secvenţe neconvenţionale cu care la un moment dat am constatat că formam ceva, nu ştiu ce, o formă de organizare, o entitate/univers, poate o particulă de praf, poate un atom sau o moleculă de apă, nu mi-am dat seama decît după multe mii de ani, cu siguranţă un alt nelimiat, cînd am devenit eu şi fraţii şi surorile mele un om, abia atunci am înţeles că eu sînt materie, eu care eram şi om şi secvenţă materială neconvenţională în acelaşi timp, am înţeles de ce aveam nevoie de spaţiu şi nu numai aveam nevoie şi de timp ca şi de o transformare în permanenţă. Probabil că din ziua în care m-am născut aveam această nevoie dar nu eram conştient de necesitatea ei. Acum începea să fie clar de ce îmi era necesară transformarea ca şi spaţiul sau timpul în schimb am uitat de unde veneam şi cine am fost atunci cînd m-am născut în această lume limitată din nelimitatul în care m-am năcut. Acum ştiam de ce îmi este necesar spaţiul şi timpul, devenisem aşa de mari şi de mulţi încît nu ne mai încăpeam pe acelaşi loc era clar că nu puteam să mai împart acelaşi loc în acelaşi timp cu nimeni aşa cum a fost înainte de a mă naşte eu, înainte de a fi convenţie cînd eram neconvenţional. N-am înţeles de ce cînd tot eu eram şi înainete acum cînd sîntem mai mulţi nu mai putem acest lucru sau poate doar pentru că am devenit convenţie numai putem acest lucru. Ciudat, înainte făceam acset lucru cu uşurinţă dar nu ne puteam da seama de acest lucru acum nu mai putem dar ne dăm seama de acest lucru, mare ciudăţenie. Atunci nu ştiam că există spaţiul şi timpul şi sînt sigur că nici nu existau, acum pentru că există toţi ne luptăm pentru această existenţă, fiecare se luptă pentru propriul lui spaţiu/timp simultan. În două situaţii spaţiul şi timpul chiar şi transformarea nu există, cînd sînt nelimitate şi cînd nu există. Este absurd pentru voi dar tot ce este absurd pentru voi pentru mine este o normalitate, este absurd pentru voi să vorbiţi sau să gîndiţi despre un timp nelimitat de mare sau de unul nelimitat de mic ca şi de spaţiu sau trasnformare nelimitat de mari sau nelimitat de mici cînd voi nu ştiţi şi nu veţi şti niciodată ce este nelimitatul. A trebuit să trăiesc un infinit limitat de aprope şaizeci de ani cu acest om  ca să mă lămuresc că exist şi că existenţa înseamnă să nu împarţi nicioadtă cu nimeni acelaşi spaţiu/timp simultan, deja am devenit egoist în acest fel şi nu eram la fel, cum niciodată golul nu poate fi plinul şi nici invers. Am putea spune convenţional că plinul este existenţa iar golul inexistenţa ei dar nu este o realitate pentru că şi eu şi tu şi oricine este gol/plin simultan. Eu ce sînt gol sau plinul care  dă golul la o parte? Ce paradox eu care nu mi-am pus niciodată această problemă şi oamenii care sînt eu insuşi cu surorile şi fraţii mei sînt acum în situaţia în care déjà ne facem din acestă idée o problemă.  O problemă pe care n-a rezolvat-o nimeni niciodată de la Aristotel la Husserl sau Mircea Eliade sau Albert Camus sau Păroiu Tudor sau mulţi alţii, eu de ce ar trebui să mă frămînt chiar dacă toată lumea se agită în jurul acestei problem, s-au frămîntat şi se vor frămînta pentru totdeauna însă este la fel de adevărat că nimeni şi nimic nu va rezolva ceva în acest sens, este un paradox. Eu sînt existenţa însăşi, a ta şi a lui şi a fiecăruia, chiar dacă eu sînt o existenţă nelimitată iar voi doar un infinit limitat al existenţei mele.

        Cineva mi-a spus la un moment dat „Căutaţi să introduce-ţi şi acţiune, ca sa nu plictisească, mai ales că astăzi lumea nu citeşte (s-a... modernizat!).

Băgaţi personaje pregnante, care să iese în evidenţă de la prima întîlnire cu cititorul”, eu tocmai asta nu doresc să fac, nu doresc ca oamenii să vadă paiul din ochii altuia şi să nu vadă bîrna din ochii lor. Să nu vadă acţiunea ca transformare şi invers şi mai ales să vadă că eu însumi sînt o transformare şi o acţiune permanentă ca şi ei înşuşi. Eu sînt acţiunea ca şi tine ca oricare entitateunivers care există dar aşa cum am mai spus spun şi acum nu este importantă Realitatea în Sine ci doar ceea  ce putem reflecta noi din această Realitate în Sine. Nu este important Dumnezeu sau Universul în Sine ci doar ceea ce este în noi şi în limitele noastre din Dumnezeu sau din Universul în Sine. Oamenii fug de rezolvarea paradoxului existenţei ca de altfel imposibil de rezolvat, ca orice paradox. Fuga acesta înseamnă acţiune în forme de fiecare descoperite. Fuga acesta înseamnă de alfel o formă de uitare, o formă de inconştienţă a acestei căutări imposibile. Acţiunea unora înseamnă scris, a altora citit, a altora alergat sau spectacol fiecare fuge în felul lui de labirintul lui Eliade şi al meu sau al fiecăruia, fiecare fugim de labirint în adîncul labirintului fără ieşire. Oamenii şi-au pierdut credinţa şi din acestă cauză apelează la inconştienţă acţiunii ca credinţă împotriva conştienţei credinţei. Spectacolul este dorinţa oamenilor de a nu fi conştienţi de existenţa lor pentru că nu mai au credinţa conştienţei lor de a exista. Străbunii noştrii nu-şi doreau spectacolul ei aveau credinţa de partea lor şi nu neapărat credinţa în Dumnezeu dar aveau credinţa că fac parte din acelaşi univers cu natura în care existau în fiecare zi, oamenii au uitat acest lucru o dată cu spectacolul pe care îl caută în orice chiar dacă acesta face parte din fiecare din noi şi chiar dacă acesta este transfornmarea fiecăruia de zi cu zi sau a universului în care trăim. Din ce în ce mai mult oamnii caută acţiunea inconştienţie lor ca pe un tratament, ca pe o armă împotriva propriei existenţe, pe zi ice trece îşi pierd credinţa, ce paradox, din moment ce tot ei spun că “a trăi este echivalent cu a gîndi”, ei fug de gîndirea propriei existenţe, să înţeleg că pentru ei existenţa lor a devenit atît de puţin, adică doar o acţiune a lor sau a celorlalţi fără a şti că trăieşti? Asta să fie existenţa umană, asta să ne definească pe noi oamenii? cît de puţin.

Despre noi

Un popor care nu se revoltă într-o formă sau alta mai mult sau mai puţin civilizată cînd impostura şi prostia sînt vizibile cu ochiul liber este ori prost, ori laş. Ori inconştient. Nu este o scuză că este manipulat de uii sau de alţii. Unde era poporul cînd a murit şi împotriva ruşilor dar şi împotriva nemţilor în acelaşi război, unde este poporul după cînd după ce a murit la aşazisa revoluţie împotriva comunismului şi securiştilor ei acum sînt conduşi de comunişti şi securişti ca Iliescu şi Voiculescu ghişe şi mulţi alţii, toate aceste lucruri vizibile cu ochiul libers în parlament sau cînd propunem procurori generali incompetenţi? Este ori laş, ori prost, ori inconştient.

 Sub soarele indifereţéi moare totul

            Şi flori şi sensuri, vise şi destine,

Chiar şi oameni,

                                    Ba chiar şi universuri.

Sub soarele indiferenţei

                        Noi oamenii n-am înţeles,

            De mii de ani

                                    că morţii sînt numai noi,

                                                indiferenţii

iar  moartea noastră doar neutrul perfect al existenţei.

-          Indiferenţă,

            neutrul nu există,

                        el este doar un vis,

            el este visul...

            inexistenţei noastre.

Dicţionar neconvenţional

ENTITATE/UNIVERS

Este o formulare neconvenţională inexistentă în dicţionar şi echivalentă a categoriei filozofice “formă de organizare”. Eu nu definesc categoria clasică în forma expresiei “formă de existenţă” dintr-un singur motiv, “forma de organizare” defineşte nu doar formele existeţiale ci şi pe cele aparent inexistenţiale ba chiar şi inexistenţa în sine căreia nu  i se mai poate spune nici existenţă nici inexistenţă pentru că inexistenţa este acolo unde lipseşte însăşi ideea de inexistenţă. Această categorie filozofică de entitate/univers nefiind definită în dicţionar nici măcar de formula “forma de organizare” sau “formă de existenţă” are o singură definiţie, cea neconvenţională respectiv entitatea/univers este

orice formă de organizare, orice convenţie tot ceea ce numim noi sau orice entitate/univers existenţă sau inexistenţă chiar Inexistenţa în Sine.