I-aşa de simplu/complicat să fii
Să mergi, să vezi să plîngi sau iubeşti
La fel cum zîmbitor priveşti un răsărit de soare
Venind de sub perdeaua zorilor de zi,
Zîmbind sau trist încerci să fii poetul
ce simte viaţa sau pustiul lor
trudind zadarnic să descrii
Ce simţi.
Căci nu ultima picătură umple paharul,
La fel cum ultima clipă înclină mereu
Balanţa vieţii noastre ce se-opreşte
La poarta - ntunecat- a morţii
ce dincolo de noi ne-aduce
eternitatea.
Paharul îl putem goli de-atîtea ori
prin propria noastră natură
sau propria ta raţiune,
de-atîtea ori cît ţi-este dat să poţi
lăsînd mereu pe fundul lui amarul
de existenţa limitată în care universul,
nu te iartă.
