Adevăruri neconvenționale II. Conștiența

Culegere de răspunsuri fără întrebări

-       Dorule, existăm dincolo de noi?, mă întreabă prietenii.

-        Existăm cu siguranţă, doar că nu noi, ci alţii.

            Aşa cum am văzut poţi fi sclavul propriilor tale sentimente, ale iubirii sau urii tale la fel cum poţi fi sclavul propriilor tale intuiţii sau propriei tale raţiuni.

Orice contrarie creează sentimente la dezechilibrul ei către o valență sau alta în concluzie:

 - cîte contrarii atîtea sentimente.

Cunoașterea este filozofia însăși și nu doar știință sau neștiință care rămîn doar elemente ale cunoașterii (filozofiei) sau cazuri particulare ale acesteia.     

Prostia este o limitare generală a entității/univers (în particular om) și nu una unidirecțională sau particulară ca în cazul geniilor sau de altă natură umană sau neumană.

Cunoașterea este reflectarea realității ca și filozofia pentru că este unul și același lucru.

                                  

Paradoxul cunoașterii, sau al filozofiei, este că poate, limita, convenționaliza, nelimitatul chiar fără a putea să îl cuprindă vreodată.

Mulți se cred „deștepți” și tind de atîtea ori să le dau dreptate dar ca să mă contrazică privind identitatea cunoașterii cu filozofia și invers trebuie obligatoriu să găsească cel puțin o excepție sau o diferență indiferent de natura ei, eu nu am găsit-o și nu sunt în stare să o găsesc.

Haosul este necunoscutul identic și neidentic de rapoarte sau comparații și nu cunoscutul de orice natură, la fel cum sistemul este cunoscutul acestor rapoarte, comparații, reflectări, identice și neidentice ale Universului în Sine prin reflectarea lui ca Realitate în Sine la care ajungem cel puțin prin intermediari.

                                                                         

Nu ai așteptări nu vei avea niciodată deziluzii indiferent de la cine sau de la ce.  Brîncuși ca și Țuțea au avut așteptări mult prea mari de la poporul român și au trăit cele mai mari deziluzii ale lor.

Brancusi: „Cind am plecat v-am lasat saraci si prosti. V-am regasit si mai saraci, si mai prosti!”
            Tutea : „Am facut puscarie 13 ani pentru un neam de timpiti!”

Amîndoi au avut dreptate și nu au știut de ce au avut deziluzii, toate popoarele sunt la fel din acest punct de vedere. Nu popoarele sunt de vină ci cei care au așteptări prea mari sau prea multe de la ceilalți.

                                                       

Omul este singura entitate/univers care își poate allege sistemul sau sistemele de rerferință la care se raportează în mod conștientsubconștient în limitele existenței sale ca formă, existență și spirit. Ncio altă entitate cunoscută sau necunoscută nu poate face acestă alegere.

Orice entitate/univers ca simultaneitate naște sentimentul entității sau al universului său și invers în raport de dezechilibrul simultaneității ei reflectat pe un sistem oarecare de referință limitat și realtiv. Sentimentele sunt generate de relativul echilibrului convențional și nu de absolutul simultaneității respective. De aceea univesul în Sine nu are sentimente iar noi avem.

Omul este entitatea/univers ce conștientizează propriul subconștient ca întreg față de de celelate entități/univers interioare sau exterioeare ei. În momentul morții sale conștientul nu mai există ca întreg chiar dacă subconștientul rămîne fiind purtat de componentele rămase  ca părți ale entității/univers dispărute dar ca întreg ele însăși. Spiritul uman, ca întreg, dispare o dată cu moartea, transformarea, tocmai pentru că dispare conștiența existenței sale  ca subconștient, adică nu mai popate reflecta raportul lui ca întreg față de secvențele sau entitățile/univers care îl construiesc.

Nu există unicitate negativă, adică identică și de sens contrar, decît în mintea noastră, la fel cum nu există spațiu sau timp la fel cum nu există singularitate sau pluralitate, ele rămîn doar simultaneități de contrarii și niviodată contrarii. 

Contrariile sunt doar o închipuire, o idee a spiritului nostru sau a altor entități/univers. Nu există contrarii și nici sentimente în Universul în Sine doar în realitatea noastră ca și ideile sau spiritul fiecăruia dintre noi.

Adevărurile neconvnețioale I. Ce este legea.

Adevrurile neconvneționale II.

Destin

Destin 

Mămica mea

tu m-ai adus pe lumea asta

rece și murdară

într-o realitate care nu mă iartă

și m-ai lăsat crezînd că m-am obișnuit cu ea

și știi că nu ne-ntreabă ea vreodată

cît ne-ai iubit

sau cît vom duce dorul tău de-acum încolo.

Eu știu răspunsul

îl știi și tu chiar dacă nu mai ești

și știi la fel de bine că m-apropii

pe-același drum

căci tu mă chemi iar eu te caut

și știm răspunsul

și tu și eu la fel și alții

un paradox ce moare

cînd am să mor și eu și alții.

Adevăruri neconvenţionale I. Simultaneitatea. Și totuși nelimitatul există.

Și totuși nelimitatul există

Intuitiv avem senzaţia că putem reflecta nelimitatul dar în realitate nimeni şi nimic şi niciodată nu îl poate reflecta. Această definiţie este un adevăr convenţional dar extrapolat este aplicabil la orice şi orice formă de organizare sau cum spun eu orice entitate/univers chiar dacă nimeni şi nimic nu poate verifica aceste limite dincolo de noi sau alte entităţi/univers, putem spune în limitele noastre că sunt nelimitate, neconvenţionale, ca şi în cazul nelimitatului însăşi. În Realitatea în Sine în urma simultaneităţii nelimitatului de mic cu nelimitatul de mare apar entităţile/univers bine determinate reprezentate de unitatea neconvenţională, 1¡.  Să luăm un exemplu matematic în acest sens. Orice constantă este un număr (o valoare) indiferent dacă numărul este natural, imaginar, complex sau altfel definit. Să împărţim ca exemplu cifra unu (1) şi ca să ne fie mai simplu o împărţim la multiplii lui zece. O să avem un şir de numere în care prima diviziune va fi 0,1 şi la fiecare diviziune se adaugă un 0, respective 0,01; 0,001; 0,0001; ş.a.m.d., această împărţire nu se termină niciodată deoarece după virgulă se pot adăuga infinite zerouri ba chiar nelimitate dar timpul nu ne permite. Dacă un om ar  adăuga zerouri toată viaţa cînd a murit numărul obţinut este un număr diferit de zero oricare ar fi acela dar nu nelimitat de mic. Acest număr obţinut reprezintă limitatul de mic al diviziunilor acestuia iar timpul cît a durat acţiunea sa este limitatul de mare al timpului său existenţial. Dacă divizarea ar fi doar spirituală ea ar fi mult mai mare dar cu siguranţă şi ea tot limitată de existenţa individului respectiv, timpul convenţional rămîne acelaşi. Dacă acel individ ar merge cu viteza gîndului către spaţii cosmice cît mai mari ele ar fi aparent nelimitate şi ca realitate convenţională şi ca Realitate în Sine din păcate în convenţional acele spaţii sunt limitate convenţional de convenţia care le reflectă, de existenţa ei indiferent cît de mari ar fi ele, dar timpul rămîne acelaşi. Acesta este infinitul limitat al unei entităţi/univers sau limitatul lui de mare spiritual, raţional sau intuitiv. La limita nelimitatului împărţirea oricărei constante ca şi a unităţii are ca rezultat ¡ nelimitat de mic iar operaţia inversă arată că 0¡/©¡ = 1¡ şi nu nedeterminat cum s-ar crede. Această demonstraţie este valabilă pentru orice număr şi pentru orice constantă (orice entitate/univers în general, ca entitate) şi ne demonstrează că orice număr, de fapt orice entitate/univers are nelimitate diviziuni (entităţi/univers) componente. Ne arată totodată că orice unitate (entitate/univers) este simultaneitate nelimitată de secvenţe zero nelimitat de mici iar în matematică ştim că unitatea este o sumă nelimitată de subdiviziuni. Orice unitate convenţională împărţită la un număr convenţional are un număr limitat de diviziuni întotdeauna.  Din acest motiv trebuie să ne revizuim nu doar convenţiile matematice ci toate convenţiile de la filozofie la religie de la ştiinţe la neştiinţe. Nu în sensul de a le desfiinţa ci în sensul demonstrat aici de lărgire a bazei de calcul respectiv a bazei noastre de cunoaştere şi gîndire, a bazei de comparaţie, de rapoarte. Toate categoriile filozofice trebuiesc regîndite după aceste noi adevăruri şi legi. Această împărţire ne arată că nelimitatul există. Ca adevăr filozofic, adică în filozofie neconvenţională, orie entitate/univers este un nelimitat de mare ©¡ de nelimitat de mic 0¡ simultan iar în convenţional totul este un limitat de mare ∞¡* de zero limitat de mic 0¡* simultan care este simetricul faţă de 1¡* al limitei de existenţă al unei entităţi/univers. Între cele două relaţii matematice există o legătură directă, una este limita celeilalte, respectiv,

Lim 0¡*/∞¡* = lim1¡* = 0¡/©¡ = 1₀¡

unde limita de data aceasta merge de la zero nelimitat de mic la nelimitatul de mare la care nici o entitate/univers nu ajunge dar ştim rezultatul acestui produs pentru că şi noi suntem o astfel de unitate ca orice entitate/univers din nelimitat unde se poate limita simultaneitatea la lege de compoziţie doar matematică sau generală ştiinţă/neştiinţă simultan sau simplă operaţie matematică, fizică, etc. În acest caz poate dispare “¡” specific fiecărei entităţi/univers în parte. Orice fenomen sau materie sau energie sau entitate/univers sau transformare a Universului în Sine poate fi scrisă ca simultanitate a unei sume limitate convenţionale cu o sumă nelimitată neconvenţională. Să nu uităm că Universul în Sine nu ştie matematică şi că el este matematică şi toate ştiinţele şi neştiinţele la un loc. Singura lui posibilitate de transformare nelimitată este energia neconvenţională atracţie/respingere simultan care produce multiplicarea/divizarea entităţilor/univers în nelimitat pe spaţiu/timp simultan iar această permanentă multiplicare/divizare înseamnă transformarea continua. Simultaneitatea este reflectarea aceleiaşi entităţi/univers faţă de sisteme diferite de referinţă. În cazul entităţii/univers entitatea este reflectarea Realităţii în Sine ca individ sau unitate bine definită (formă/existenţă/spirit) în timp ce universul este reflectarea aceleiaşi Realităţi în Sine ca grup nelimitat (transformare/spaţiu/timp). Entităţile/univers nu pot fi identice niciodată decît în stadiul de simultaneitate şi asta doar ca iluzie şi nu ca Realitate în Sine. Simultaneitatea este iluzia/realitate a reprezentării şi nu Realitatea în Sine a paradoxului care nu poate fi reprezentat ca Realitate în Sine. 

La moartea mea

La moartea mea

Lăsați-mă un anonim

Petrecerea s-a terminat,

Și umbrele s-au dus demult,

Acolo unde umbrele nu sunt

Nici somnul plin de vise al tinereții mele,

Nici umbra nopții ce se-așterne moale

În fața zorilor de ziuă,

Nici nu-nsoțesc același chip de om

La primul răsărit de soare,

                                                    Acolo  suntem doar un paradox

Și eu și ele,

În care nu mai pot să spun

Am fost, sau sunt sau voi mai fi vreodată.

Scrisă la căpătîiul mamei mele care a murit deja.

Adevărurile neconvneționale.I. Ce este simultaneitatea.

Dicționar.A-B.Abordare

Adevărurile neonvenționale.II. Nihilism

Adevăruri neconvneționale II. Revenire la introducere.

Revenire la introducere 

Continuăm plimbarea noastră prin imensitatea filozofiei neconvenționale, chiar dacă știm cu siguranța relativului nostru că nu o putem cuprinde nici noi nici alții niciodată avem datoria eternității să producem efecte, efecte ale energiei și materiei care ne reprezintă și care nu sunt niciodată independente sau „libere” așa cum mulți cred despere energie și efectele sale. Nu există nici energie „liberă” nici efecte „libere” ale acesteia ele aparțin altei entități/univers sau altui univers pe care nu putem să îl reflectăm acum sau poate niciodată dar niciodată libere. Libertatea este o utopie singura ei existență este constrîngerea eliberată dar niciodată în totalitate la fel ca paradoxul, este doar o trecere de la o libertate/consdtrîngere la alta la fel cum totul este o trecere permanentă de la un paradox la altul. Trebuie să înțelegem că extrapolările noastre către nelimitatul de mare sau de mic nu sunt altceva decît evoluția gradului de multiplicare/divizare al entității/univers de oricare natură ar fi aceasta către nelimitatul de mic sau de mare adică orice extrapolare este doar un grad mai mare sau mai mic de multipălicare/divizare al unei entități/univers oarecare indiferent dacă materie, fenomen sau energie sau pur și simplu idee sau experiență de o anumită natură. Adevărurile nostre sunt și ele în acest context evoluții ale gradului de multiplicare/divizare al experiențelor mele sau ale altora către nelimitatul de mic sau nelimitatul de mare chiar dacă știm cu toții că nu putem cuprinde nelimitatul niciodată și nu putem verifica aceste extrapolări la limitele lor dincolo de limitele nostre sau ale altora.  Și eu am făcut de atîtea ori greșeala să compar perfecțiunea cu nelimitatul dar este o mare eroare, limitare, deoarece nelimitatul este perfect/imperfect simultan iar perefcțiunea doar o latură a contrariilor noastre perfect și imperfect care nu există în nelimitat și nici ca Realitate în Sine. Chiar dacă am spune perfectul pozitiv/negativ nu este corect neconvențional deoarece și imperfecțiunea este pozitiv/negativă dar și simultană cu perfecțiunea în Realitatea în Sine. Doar noi cu limitele noastre vedem cînd perfecțiounea cînd imperfecțiunea, cînd positivă cînd negativă, pentru că le raportăm la sistemele nostre limitate și relative de referință. //////..

9. Adevărul cunoaşterii sau teoria C*

Gîndirea materiei simplu sau complex organizate este aceiaşi ca principiu pentru toarte entitățile/univers, toate au la bază experiențele sau mai exact capacitatea de a compara aceste experiențe, de a face rapoarte, de a reflecta Realitatea în Sine în spirit, diferenţa este dată de gradul de multiplicare/divizare, extrapolare, al comparaţiilor, al convenţiilor, al rapoartelor de orice natură din spirit şi nu al neconvenţionalului lor ca Realitate în Sine. Omul are un grad de multiplicare/divizare, al acestor convenții, mai mare sau mai mic (cu siguranță nici cel mai mare nici cel mai mic) al comparaţiilor sale spirituale (al rapoartelor, comparaţiilor transformate în idei) faţă de alte entităţi/univers. Cînd spunem gîndire nu facem referire doar la om ca pînă nu demult, acum trebuie să acceptăm că piatra are gîndirea ei ca şi atomul chiar dacă noi avem altă impresie pentru că limitele nostre nu ne permit să reflectăm acest lucru. Desigur fiecare entitate/univers cu capacitatea ei de memorie sau comparaţie a Realităţii în Sine. Atomii fac comparaţii atîta timp cît ei nu se asociază nici cu orice alt atom și nici oricum şi nici în orice condiţii, ei selectează asocierea şi evident se pune întrebarea pe ce criterii dacă nu ar exiata comparaţii şi rapoarte. Asta dovedeşte că ei aleg în mod “conştient” (oricum mult mai corect şi mult mai exact decît noi oamenii) sau subconştient condiţiile şi entităţile/univers cu care se asociază. Din păcate omul este dovada nerespectării propriilor lui convenţii dar şi a erorilor de comparaţie (de gîndire) scoase în evidență de comparația propriilor comparații sau rapoartele propriilor rapoarte pe care le denumim conștiență. Doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen în anumite condiţii fac doar o moleculă de apă oamenii dacă se căsătoresc pot naşte demoni. Sau poate că şi moleclele de apă sau atomii fac aceste erori dar noi încă nu le cunoaştem sau nu le vom cunoaşte niciodată. Pentru că mintea umană sau cea a entităților/univers, sau mai corect spiritul acestora şi nu numai, nu pot reflecta Realitatea în Sine ca simultaneitate sau ca limitat/nelimitat, omul și entitățile/univers se folosesc de trucuri comparative, matematice, fizice, ştiinţifice sau neştiinţifice, cum este de exemplu identitatea ipotetică impusă prin condiţii de existenţă sau alte diverse convenţii în general. Nu există lege matematică sau formula științifică fără condiții de existență precizate în scris sau doar subînțelese. Toate ştiinţele şi neştiinţele ca şi interdisciplinaritatea sau religia sau etica sunt modele, imitaţii trucate ale realităţii. Aşa cum am mai spus matematica pleacă de la cifre care sunt convenţii, ele nu au corespondent nelimitat ca Realitate în Sine şi nici nu reprezintă exact Realitatea în Sine. Să luăm ca exemplu unu sau unitatea de orice natură ar fi ea, nu poate fi identificată cu unitatea din Realitatea în Sine care poate fi orice entitate/univers (orice entitate/univers ca Realitate în Sine este o unitate) chiar dacă şi entitatea/univers şi unitatea matematică au nelimitate diviziuni. Asta deoarece diviziunile unității matematice sunt identice (zecimi, sutimi, etc.) în timp ce diviziunile unei entități/univers Realitate în Sine nu sunt identice niciodată (respectiv atomi, molecule, protoni, electroni, etc.). Unu din matematică poate fi reprezentat în Realitatea în Sine de orice entitate/univers (om, plantă, animal, planetă, etc.) iar ca să ne fie clar că realitatea din matematică nu este o Realitate în Sine ci doar o iluzie/realitate sau un truc al acesteia argumentăm cu esenţa de la care pleacă, identitatea care nu există în Universul în Sine. În concluzie matematica, ca orice știință sau neștiință de altfel, este un truc prin care putem înţelege, putem face rapoarte, între anumite fenomene ale Realităţii în Sine reflectate în spiritul nostru comparativ cu fenomenele matematice relative sau de altă natură din spiritul nostru , sau cel puţin credem că le înţelegem. Este ca atunci cînd în lipsa unui model fizic sau matematic Realitate în Sine facem noi un model, o copie, o machetă, mai mult sau mai puţin perfectă, pe care studiem fenomenul care ne interesează. Toate ştiinţele şi neştiinţele sunt trucuri comparative ale raţiunii noastre, poate involuntare sau voluntare, conştiente sau subconştiente, raţionale sau iraţionale dar doar trucuri comparative la fel ca redarea Realităţii în Sine în cinematografie sau artă de orice natură. Şi entităţile/univers în afara omului se folosesc de trucuri, calculatorul de variantele lui 0 şi 1 (biţi), animalele de instincte, mirosuri sau gusturi comparative, etc. Și atomii sau materia amorfă folosește trucuri comparative, ele poartă idei, sentimente, instincte sau alte multe informaţii pe care unii sau alţii le pot prelua de la ele după aceia sau mult mai tîrziu. Aşa aflăm noi de trecutul sau viitorul nostru chiar dacă nu am existat atunci. Aşa cum am mai spus raţiunea noastră este doar o capacitate de a compara elementele din realitatea noastră, iluzia/realitate, nu putem compara Realităţile în Sine care suntem dar putem compara reflectările lor din realitatea noastră adică iluziile/realitate la  care ajungem, evident un truc ca să putem compara. Adică nu putem compara universurile nelimitate care suntem dar putem compara imaginile lor din spiritul nostru sau al altor entităţi/univers şi ne facem o părere, chiar dacă aceasta este relativă este o părere despre realitatea care suntem şi în care existăm uneori. Legile fizicii sau chimiei sau biologiei nu sunt decît trucuri comparative în care mintea noastră compară iluziile noastre despre realitate ca să putem să înţelegem ceea ce nu este de înţeles nicioadată ca Realitate în Sine sau simultaneitate sau perfecţiune sau neutru al contrariilor. Uneori avem impresia că ne este mai uşor să căutăm limita dintre contrarii decît nelimitatul lor. Fals, este la fel de imposibil şi oricum la limita dintre ele ca şi la limitele lor, dispar convenţiile noastre. Şi aici dau exemple simple, lumina şi întunericul sau binele şi răul. Nu cred că este cineva care crede că poate determina neutrul lor dar nici nelimitatul extremelor lor acestea aparțin perfecțiunii Universului în Sine și în nici un caz nouă sau altor entități/univers. La limita luminii perfecte orbim şi nu mai ştim ce este aceea lumină sau întuneric la limita întunericului perfect suntem deja orbi şi nu mai putem vorbi de întuneric sau de lumină. Interdisciplinaritatea este tot un truc al comparaţiilor, (truc comparativ) pentru că nu putem găsi limitele dintre ştiinţe sau simultaneitatae lor căutăm legături interdisciplinare dar fiţi siguri că toate aceste legături interdisciplinare au condiţii de existenţă fără de care nu ar exista convenţiile (în primul rînd nu sunt bine definite convențiile referitoare la disciplinele în discuție, ele sunt definite relativ pentru a putea defini interdisciplinaritatea altfel ar fi imposibil de definit și una și alta, evident definițiile sunt relative și limitate de noi prin convenții) ceea ce ne arată că interdisciplinaritatea nu este o Realitate în Sine ci doar comparaţii ale reflectărilor noastre despre Realitatea în Sine. Noi nu comparăm Realităţi în Sine ci doar idei care sunt reflectări ale Realităţii în Sine şi nu Realitatea în Sine. La fel face şi cîinele cu mirosurile sale le transformă în idei sau instincte şi le compară ca să le poată separa sau distinge separat. Unii poate se gîndesc că dacă măsurăm două suprafeţe fizice măsurăm Realitatea în Sine este absurd pentru că noi de fapt comparăm mai întîi suprafeţele respective cu etalonele noastre convenţionale (unităţi de măsură) le transformăm în idei apoi le comparăm. ///////.. 

Adevăruri neconvneționale. I. Simultaneitatea.

Nu putem înțelege filozifias neconvențională fără adevărurile ei neconvneționale.

Ce este neconvenționalul

Universul nu ştie ce este aceea gîndire şi nici ceea ce este comparaţie sau raport al gîndirii entităţilor/univers, el este însăşi gîndirea însăşi comparaţia la fel cum este însăşi existenţa sau spiritul sau memoria sau simţurile sau sentimentele, noi în spiritul nostru avem doar iluzia lui limitată sau doar reprezentarea lui limitată. În două mii de ani oamenii nu au înţeles un lucru banal, Universul în Sine, sau Dumnezeu, nu face nici o diferenţă între noi şi animalele din jur sau între noi şi piatra din asfaltul pe care călcăm sau între noi şi natura în care existăm, suntem acelaşi nelimitat de mic faţă de EL un nelimitat de mare, în rest nici o diferenţă care să ne facă să credem că suntem mai vizibili sau mai deştepţi sau mai frumoşi în acest Univers în Sine. Nu înţeleg marile minţi omenşti cum au putut să creadă că suntem diferiţi de natura din jur din acest punct de vedere al universalităţii supreme, cum au putut gîndi că suntem diferiţi ca mateie/energie sau superiori sau raţionali în acelaşi timp în care recunoaştem că suntem datori greşelii iar imperfecţiunea noastră este o normalitate. Pînă acum comparam iluziile noastre de la logică la adevăr de la materie la fenomen de la zero convenţional şi limitat de mic la infinitul nostru limitat de mic şi convenţional, acum trebuie să mergem mai departe şi să comparăm toate acestea cu nelimitatul de mic sau nelimitatul de mare adică esenţa Universului în Sine şi al Realităţii în Sine chiar dacă niciodată nu vom putea face această comparaţie. Universul în Sine ca şi nelimitatul lui există, chiar dacă noi nu ajungem la el niciodată şi îl comparăm doar în limitele noastre limitat de mici. Ca să ne apropiem de el putem foarte bine extrapola limitările noastre în nici un caz să îl aducem pe el mai aproape de noi. Ca să putem aborda subiectul este neapărat necesar să limpezim lucrurile de la început, respectiv să ştim cu destulă siguranţă ce este neconvenționalul și care este diferenţa între lege şi adevăr în neconvenționalul pe care îl propun mai departe. Mai întîi să vedem ce este neconvenționalul și cum putem ajunge la el deoarece nu este simplu ca un limitat să cuprindă nelimitatul care este însăși neconvenționalul la care nimeni și nimic nu ajunge nici direct nici prin intermediari. Dacă nu putem ajunge la el cum putem oare să îl înțelegem sau să ne apropiem de el, pare imposibil, așa și este dar la fel ca în matematică unde se fac extrapolări către infinit și noi putem extrapola convențiile noastre către nelimitat. În matematică nu putem defini numerele naturale dincolo de o anumită limită chiar dacă știm că ele există și în filozofia neconvențională vom face la fel extrapolînd în continuu propriile nostre limite. Acesta este neconvenționalul dar nu neconvenționalul pur la care nimic și nimeni nu poate ajunge ci reflectarea lui ca simboluri sau fenomene sau simultaneități materie/energie în convenționalul nostru. Este cum s-ar spune un convnețional/neconvențional simultan sau limitat/nelimitat pe care eu pentru simplificare îl denumesc neconvențional pe tot parcursul lucrării. În dicționarul convențional aceasta este,

 „CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. 
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Limitarea este mult prea mare nu doar la om și umanitatea ci doar la un act între părți eventual o înțelegere scrisă sau vorbită. Noi lărgim dincolo de orice limită acestă convenție și o definim în nelimitat, fără excepțiii și fără dependența de un sistem sau altul de referință,

„orice limitare de nelimitat este o convenție”

sau

„limitaul oricărei entități/univers este o convenție”.

Adică absolut tot ce există ca iluzie/realitate și ca Realitatea în Sine este convnție cu deosebirea că în Realitatea în Sine convențiile sunt simultan și nelimitate sau neconvenționale în timp ce în realitatea naostră sunt doar limitate. Dacă am definit convenția este simplu să definim și neconvenția sau neconvneționalul comparativ cu definiția acestuia din dicționar care spune,

„NECONVENȚIONÁL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Pref. ne- + convențional. 
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Mulți se pot întreba ce poate fi atît de general încît să nu respecte nciodată nici o convenție dar așa cum știți deja noi nu avem întrebări fără răspuns ci doar întrebări retorice de aceea este simplu,

„nelimitaul este însuși neconvenționalul”

sau

„nelimitatul oricărei entități/univers este neconvenționalul”.

Puteți observa că Universul în Sine este doar nelimitat adică neconvenționalul pur și ca entitate și ca univers în timp ce entitățile/univers pe care le cuprinde pot fi limitat/nelimitate ca Realitate în Sine și doar limitate ca iluzie/realitate sau spirit adică și entitatea și universul din ideile unei entități/univers sunt limitate. (ca dovadă că spiritul nostru sau al oricărei entități/univers nu au continuitate ci intră în inexistență ca entitate în timp ce simultaneitatea materie/energie continuă transformarea). Cred că este limpede pentru tot omul că nelimitatul nu respectă niciodată nici o convneție nici măcar convenția că timpul este variabil deoarece în nelimitat nu se mai poate discuta de spațiu și de timp variabil nici măcar deformabil cum spune Einstein. În acest sens, de neconvențional, am să definesc și legătura dintre adevăr şi lege pentru a vedea clar această diferenţă folosind unul din adevărurile neconvenţionale care urmează să vi le prezint, respectiv,

"orice lege este un adevăr limitat la fel cum orice adevăr este o lege fără limite".

            Asta înseamnă că orice lege este un adevăr limitat, sau relativ, adică reflectat sau raportat la un sistem de referinţă, în timp ce adevărul este valabil faţă de orice sistem de referinţă sau orice entitate/univers, fără excepţii fără limite. De reținut că orice excepție a unei legi sau reguli sau norme este o limită a acesteia, o limită a convneției dar este o nelimită o excepție , pentru neconvenționalul ei. Orice entitate/univers este un sistem de referinţă şi o putem numi sistem de referinţă fără să greşim. Am pus între ghinimele toate definiţiile ca să fie clar că ele nu îmi aparţin în mod special mie ci Realităţii în Sine de la care am preluat aceste adevăruri, eu nu inventez nimic doar constat sau scriu în cuvinte și semne ceea ce îmi permite Realitatea în Sine să constat. Acesta este unul din motivele pentru care am separat infinitul de orice natură în cele două componente, respectiv, infinitul limitat şi infinitul nelimitat sau nelimitatul ceea ce se vede și din conţinutul adevărului enunţat care face diferenţa între lege şi adevăr. Infinitul nostru limitat este o lege, nelimitatul un adevăr. În convenţiile mele nelimitatul este un adevăr, o axiomă generalizată, un adevăr convenţional în limitele nostre, o rezonanţă cu Universul în Sine, valabil faţă de orice sistem de referinţă (fără demonstrație) dacă îl extrapolăm în nelimitat, în timp ce infinitul limitat este o lege umană limitată, o lege convenţională, un principiu limitat la sistemul nostru de referinţă sau al fiecărei entităţi/univers. Ca exemplu practic pentru diferenţa dintre adevăr şi lege parabola, indiferent de natura ei, este un adevăr nelimitat dar este lege matematică în limitele existenţei umane, este în acelaşi timp parabolă şi ca sensuri umane dar şi matematice dar la fel de limitată de existenţa umană pentru fiecare dintre noi. În matematică se spune că tinde asimptotic către infinit (nelimitat) dar nimeni şi nimic nu cuprinde nelimitatul şi deci nelimitele parabolei. Confuzia este că în lumea noastră umană sau a oricărei entităţi/univers parabola ca şi existenţa noastră este limitată de propriile noastre limite la un infinit limitat unde orice prabolă pentru noi se termină o dată cu existenţa noastră ideea ei poate continua pentru alții dar pentru noi ea se limitează la existența nostră. Adică parabola pentru orice entitate/univers este limitată de limitatul de mic 0¡* şi limitatul de mare ∞¡* al existenţei entităţii/univers şi nu de nelimtatul ei pe care nu îl cuprindem, adică în limitele neconvneționale 0₀¡ și ©¡, ea este nelimitată dincolo de om şi umanitate sau entităţi/univers ca extrapolare nu pentru noi oameni. Această interpretare este valabilă în viaţa de zi cu zi dar şi în filozofia de orice natură, ştiinţă sau neştiinţă. Putem aminti parabolele oracolelor care se foloseau de ele în dialogul  cu oamenii care la rîndul lor le interpretau în limitele existenţei lor, valabile şi astăzi şi întodeauna în nelimitat dar nu pentru noi ci dincolo de noi. Uneori se confirmau alteori nu în raport de limitele convenţionale alese în raport de sistemul de referinţă. Aş putea spune la fel de bine adevărurilor mele parabole dar asta ar însemna o altă limitare (o interpretare umană) a lor faţă de nelimitat care este şi dincolo de uman şi umanitate.//////.

Culegere de răspunsuri fără întrebări

Introducere

Este doar o aparență inexistența întrebării ea nu poate lipsi din simultaneittae ei cu răspunsul niciodată. Eu nu am decît întrebări retorice chiar dacă răspunsul este neconvențional adică paradox sau de natură logic/ilogică. Răspunsurile convenționale le are fiecare dintre noi prin limitele sau convnețiile sale. Din acest motiv dau doar răspunsuri pentru că mi s-au terminat întrebările sau mai exact sunt una și același lucru simultan.  

Vreau să rămîn un creator de idei sau de iluzii/realitate și nu afaceristul ideilor mele sau ale altora, la fel ca  Brîncuș  nu creez aceste idei aparent utile sau doar reale uneori, eu doar dau inutilul multora dintre ele la o parte ca să se vadă realitatea lor sau numai absurdul paradoxului acestei Realități în Sine.

Căutăm de atîtea ori fundul oceanului fără să ne gîndim că pierdem frumusețea valurilor sale de la suprafață.

Acolo în nelimitat totul și nimicul sunt împreună pentru totdeauna, simultan, așa cum simțim, intuim și noi de atîtea ori pentru că și noi suntem un nelimitat de aceiași natură.

Omul fără voinţă este o cîrpă, uneori raţională, alteori sensibilă mai mult sau mai puţin conştientă simultan.

Moara de măcinat spațiu/timp - Universul în Sine, macină spațiul/timp al fiecăruia dintre noi, al planetei sau sistemelor solare și nu se uită înapoi niciodată.

Dacă moare speranța se naște acțiunea, dacă trăiește sepranța acțiunea moare înainte de a se naște, la fel și iertarea în lipsa ei omul face și imposibilul ca să nu greșească.

- de ce se chinuie omul să muncescă sau de ce crede el că munca este o necesitate?

- pentru că este o necesitate să uite că moare sau că spiriul lui trece în existență pentru nelimitat spațiu/timp.

Ideile citate sunt pentru profesori ca să învețe elevii și se nasc înainte de elevi sau profesori, ideile noi nu pot ficitate îninte de a se naște.

Instinctele sunt viitorul/prezent ca trecut iar intuițiile sunt trecutul/prezent ca viitor.

Munca creează dependență de aceea unii fug cît pot de ea iar alții nu mai scapă de ea dacă s-au apucat.

Speranța moare o data cu fiecare din noi, dacă o descoperim după aceea la alții este speranța lor, o altă speranță, nu a noastră și nici noi o data cu ea.

Tu spirit subconștient ești cel normal care menține și perpetuiază specia și familiea noi cei raționali mai devreme sau mai tîrziu o ajutăm să se autodistrugă în lipsă de sens existential.

Subconștientul este conștientul materiei/energie din noi sau conștientul entităților/univers care ne alcătuiesc. Din păcate noi nu suntem în stare să reflectăm nelimitatul acestui subconștient la fel cum el nu poate să se autoreflecte, sau să ne reflecte pe noi, sau noi să îl transformăm în idei sau limbaj uman, decît în foarte mică măsură.

Să nu uităm că filozofia te face să vezi libertatea constrîngerilor tale şi invers să vezi constrîngerile libertăţilor tale, dacă nu vezi aceste lucruri trăiești cu siguranță subconștient doar pentru că trebuie să trăiești.

Mai întîi caută imperfecțiunile care te așteaptă și abia apoi perfecțiunea pe care o dorești.

Nu există energie liberă există doar materie pe care nu o reflectăm încă sau niciodată la fel cum nu există materie liberă, fără energie, ci doar energie pe care nu o reflectăm încă sau niciodată. 

   Lașitatea nu este o calitate umană ca și prostia sau egoismul, ele sunt erori sau limitări umane ca rezultat al conștienței iluziei noastre față de Realitatea în Sine, în lipsa conștienței nu se poate vorbi de nici una din aceste limitări sau erori. Iertarea corectează erorile, limitările, pînă la un punct, nu doar pe cele de tip negativ ci și pozitivul lor ce tinde către extremă, dincolo de acel punct devine absurdă.              

   Eu sunt bătrîn nu mai pot primi cadouri de la greci.

Eu îmi pierd destul de uşor propriile idei cu atît mai mult pe ale altora.

   Laudele sunt calul Troian al intelectualilor perverși.

Noi ştim că existăm şi că suntem parte a Universului în Sine sau Dumnezeu, Universul în Sine sau Dumnezeu este însăşi existenţa noastră dar nu ştie.

Prezentul este ceea ce ai fost simultan cu ceeea ce vei fi dar nu există.

   Ceea ce suntem acum este viitorul/trecutului nostru în nici un caz prezentul care nu există sau vitorul la care nu ajungem niciodată.

   Empatia este rezonanţa sentimentelor

Gîndirea este ca pescuitul nu ştii niciodată ce idei ai să prinzi.

Urîtul lui Van Gogh este o capodoperă, dacă noi nu vedem urîtul în frumos şi invers nu înseamnă că nu există, este neputinţa noastră în a-l descoperi sau în a-l reflecta sub o formă sau alta.

Conventionalul are limitele în exterior în timp ce neconventionalul are limitele în interior.

  

Să te ferească Dumnezeu de prostia intelectualului sau de curajul subconştient al celui fricos, în general de contraria creată de propria ei simultaneitate, atunci se vede puterea subconştientului fiecăruia dintre noi.

Uneori sunt plin de idei ca un sac fără fund, alteori sacul devine doar o sacoşă sau chiar doar o pungă sau un buzunar fără idei.

   Niciodată nu putem demonstra cu certitudine 100% falsitatea sau veridicitatea unui lucru doar limităm sau prelungim limitele interpretării convenţionale.

Monştrii îi naşte somnul conştiinţei şi nu al raţiunii.

Înmulţirea convenţională este suportul adunării şi nu invers.

Adunarea este interpretarea convenţională a înmulţirii sau mai  exact a multiplicării.

Scăderea este doar interpretarea convenţională a împărţirii.

   O unitate (orice 1 ar fi) nu poate fi adunată cu ea însăși decît dacă este multiplicată, la fel şi invers, la împărţire.

În spatele oricărui fenomen este materia/energie şi efectele ei.

În fuga după după logică oamenii devin absurd de ilogici.

   Materia este suma energiilor care o compun în timp ce energia este suma materiilor ce o produc. Existenţa uneia în lipsa celelalte este absurdă.

   Nu poţi face baie cu o moleculă de apă, o moleculă de apă nici măcar nu este udă.

Zeii uită de atîtea ori ce sunt şi se cred oameni la fel şi oamenii uită de atîtea ori ceea ce sunt şi se cred zei.

Supărarea este efectul unei probleme nerezolvate anterior în timp ce bucuria este prambulul unei probleme viitoare.

 Necazul este efectul unei probleme nerezolvate bucuria a unei probleme care urmează.

Am apucat soarele de pe cer, dincolo de calea lactee  nu voi putea ajunge niciodată, urmeză decăderea.

Timpul sau spațial conventional al unei entităţi/univers este pînă acolo unde se termină efectele entității/univers de orice natură.

   Etica este un efect al unor materii/energii şi ca atare trebuie raportată la o transformare sau la transformarea care o produce sau al cărei efect este.

   Căutarea perfecţiuniii este cea mai mare greşeală umană şi a oricărei entităţi/univers, pe de o parte pentru că nu există şi nu o va găsi nimeni niciodată, pe de altă parte pentru că atunci cînd oamenii simt sau cred că au găsit-o sau sunt foarte aproape de ea, dispar, ori ei ori perfecţiunea lor şi a umanităţii ca să nu mai spun că perfecțiunea căutată în sens pozitiv aduce cu ea și contrariu ei perfect adică negativul ei perfect și nu trebuie nici măcar să ne dorim acest lucru. Oamenii simpli trăiesc această senzație ei nu caută perfecțiunea ei caută echilibrul lor cu natura în care există.

Conștiința este cea care ține în frîu monștrii fiecăruia dintre noi, ei există și dacă vrem și dacă nu vrem, din păcate ne facem că nu îi vedem de atîtea ori.

Prezentul nu există dar transformă permanent viitorul în trecut și invers.

Literatura SF este doar o simplă extrapolare a trecutului/prezent în viitor ca intuiție în timp ce genetica este doar extrapolarea inversă a simultaneității prezent/viitor în trecut ca instinct.