Respectul pentru
natura care suntem sau în care existăm
Alt fel spus respectul pentru noi, uman, umanitate
și știință sau pentru condițiile noastre de existență ca umanoid sau uman/inuman
al nostru. Asta înseamnă să nu ne credem atomi sau molecule, nici doar oameni,
uman sau știință dar nici Unicitate sau Dumnezeu. Chiar dacă atomii și moleculele
noastre sunt părți sau secvenţe din noi iar noi suntem părți sau secvenţe ale Unicității
sau Lui Dumnezeu. În aceiași clipă/moment în care NU există părți sau
secvențe de om sau știință ale noastre specifice, în nici un caz. În primul rând
nu respectăm principiile naturii noastre umanoide, apoi al inumanului nostru
iar în cele din urmă însuși natura noastră umană sau științifică a egalului, inegalului
și identicului lor specific. Nu respectăm natura inumanului nostru pentru că
promovăm știința împotriva propriei naturi și a naturii în care existăm. Nu
respectăm natura noastră umanoidă crezându-ne Unicitate sau Dumnezeu iar natura
umană sau științifică nu este respectată deoarece nu respectăm principal
Lavoisier, „în natură, nimic
nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”. Alt fel spus nu ne respectăm propriile principii
sau reguli ca natură, legi sau norme ca iluzii, umane sau științifice, pacea
sau războiul, libertatea sau constrângerea, propria evoluție, planetă sau loc
de muncă, etc., în general, nu doar principiul naturii lui Lavoisier. Nu respectăm multiplicarea ca
globalizare democratică sau dictatorială, la fel cum nu respectăm divizarea sau
diviziunile lor ca popoare, oameni sau națiuni. În acest sens natura nu cunoaște
ce sunt toate aceste principii sau legi, nu cunoaște compasiunea, iertarea sau
speranța, etc, cu atât mai mult selecția umană sau științifică, limitată, plină
de excepții, nedeterminat, absurd sau imposibil, etc. Natura știe și trăiește doar
selecția naturală a nelimitatului mare de nelimitat mic ca perfecțiune sau veșnic/etern
a devenirii și transfromării. Omul, umanitatea
și ştiinţa au adus odată cu ei „imperfecțiunea”, eroarea sau abaterea,
ignoranța și prostia, inconștiența și lăcomia, etc. comparat sau raportat la
sistemele lui de referință. Neglijând sau excluzând haosul oricărui sistem dar
mai ales principii și reguli ale naturii lui umanoide. Omul, umanitatea și
știința vor să trăiască veșnic, nu mai cred în perfecțiunea naturii ca armonie
a adevărului cu minciuna, dreptății cu nedreptatea ei, democrației și
dictaturii, liberului/arbitru, armonia contrariilor care „nu se anulează reciproc”, etc. Căutând cu disperare perfecțiunea în extremele
sau extremismul armoniei respectiv adevăr, minciună, dreptate sau indreptate, (nedreptate
în sens clasic), democrației sau dictaturii, liber sau arbitru, negativ sau
pozitiv, etc. separat și nu simultan/dialectic și neconvențional, ca
normalitate a armoniei și paradoxului naturii. Mai nou dorind globalizarea democrației
sau dictaturii, egalității sau inegalității, etc. duse la extremitatea lor,
unde și cînd orice extremitate este un extremism iar orice extremism calcă în
picioare principiile naturii, ale veșniciei și eternității, ale perfecțiunii
devenirii și transformării, etc., inclusiv principul lui Lavoisier în
particular. Ce poate fi mai limpede că
omul, umanitatea și știința vor să devină însăși Unicitatea sau Dumnezeu prin
căutările lor, neglijând, excluzând sau uitând, cu sau fără interese, căutarea
armoniei ca echilibru/dezechilibru, libertate/constrângere sau liber/arbitru,
democrației/dictaturii, globalizării/inglobalizării
sau individualizării, etc., în limitele
unei sau convenții sau în afara lor, ca
normalitate a paradoxului și armoniei, chiar și în limitele armoniei clasice
universale sau doar al absurdului uman sau științific. În acest sens toți
oamenii au dreptul la viață în aceiași clipă/moment în care au dreptul la
propria lor moarte. Războaiele obligă oamenii să moară, indiferent dacă vor sau
nu, democrația prin medicină, societate sau știință îi obligă să trăiască
împotriva naturii lor, altfel spus nu lasă oamenii să moară, chiar dacă își
doresc, conștient sau nu. Trebuie să se aprobe eutanasierea sau să se sinucidă,
chiar dacă unii își doresc acest lucru din toată ființa sau natura lor,
motivația nu este importantă, este doar a lor. Știința renegă religia și invers, globalizare dorește desființarea sărăciei,
discriminării sau salviei, dictatura reversul lor, etc. Ca și cînd, unii și
alții, ar dori eliminarea negativului matematicii sau negativului spiritual ca
demon sau diavol, etc. al religiei, desființând în acest fel armonia și paradoxul,
uman sau științific al matematicii ca și al religiei, al naturii lor umanide, etc.
și împreună al naturii care suntem sau în care existăm. Acceptăm bolile,
abaterile sau defectele naturii dar nu pe cele ale naturii umane sau
științifice, ca boală sau defect, ca și când noi nu suntem atomi și molecule,
etc. Oamenii, umanitatea și știința vor să se drogheze, să bea sau să fumeze,
să nu facă nimic dar să aibă de toate, să cucerească alte lumi sau să facă războaie,
etc. Au și le plac viciile lor care sunt doar plăcere sau plăceri duse la extreme
sau extremism. În aceiași clipă/moment în care plăcerile sunt extremă sau extremism,
în contextul în care orice plăcere este o extremitatea al uneia sau mai multor
necesități. Obligându-i într-un fel sau altul să nu facă ceea ce vor, însemnă,
de fapt, să nu ne respectăm propria lor natura umană sau științifică, cu atât
mai mult dincolo de umanul sau știința lor ca natură, intuiție, instinct, etc. a lor, dar și a noastră. Respectiv încercând cu
eforturi, uneori imense și fără rezultat, să neglijăm sau excludem haosul
oricărui sistem sau căutând perfecțiunea în extremele sau extremismul armoniei
și nu în armonia însăși ca normalitate. Să nu uităm că orice negativ, abatere,
eroare, greșeală sau limitare, absurd sau „imposibil”, etc., este o necesitate
c anatură și trebuie respectăm propria noastră natură, cu atât mai mult umană
sau științifică, iar prin respectarea ei să respectăm natura însăși de la
conținut la Unicitatea și unicităţile ei. Ca opus sau contrar care se cuprind
și definesc reciproc fără „să se anuleze”, respectând și principiul naturii lui Lavoisier. În
final ca să vedem că există soluții umane sau științifice ale acestor paradoxuri
prin transformarea lor în alte sau alt fel de paradoxuri. Să ne aducem aminte
că „prima greșeală
este o normalitate”, umană sau
științifică, a doua doar prostie sau
limitare în acest sens, de la a treia nu ar trebui să mai discutăm. În aceste condiţii
este normal să greșim sau să facem o eroare în favoarea unui alcoolic, drogat,
obez sau inconștient, etc., tratându-l ca urgență și cu cea mai mare atenție pe
banii noștri dar să nu devenim proști, indiferenți sau inconștienți, etc. la
doua eroare sau greșeală unde și când trebuie și să îi punem la plată, într-o variantă
sau alta. În caz opus sau contra nu văd de ce nu ar repeta și ei și noi prostia,
indiferența sau inconştienţa pe parcursul existenţei lor și a noastră. La fel
de valabil și pentru globalizarea democrației sau dictaturii dar și în cazul
păcii sau războiului, ca și în cazuri de sinucidere sau abateri de orice natură,
după caz, ținând cont de eroare, gravitate, etc. comparat, comparativ sau raportat
cu repere, situații sau sisteme de referință.
