Existență

Ca reflectare/nedialectică „existență” este, 

“EXISTÉNŢĂ, existențe, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. ♦ Viață considerată în durata și conținutul ei. ♦ Durată (a unei situații, a unei instituții). 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. ♦ Viață; mod de viață, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Ca reflectare/dialectică „existență” este,

„simultaneitatea existență de sine/existență de efect”

ca simultaneitate unde existență de sine este plin/golul fără efecte iar existență de efect simultaneitatea formă/spirit sau efectele existenţei de sine ca dimensiune formă/spirit. Putem spune şi că „existență” este,  

„simultaneitatea plin/gol cu efecte”

dincolo de sensul lor ca substanță materie/energie. Dacă ținem cont de singura ei condiție de existență (limitat parametru) dimensiunea formă/spirit „existență” este, 

„echilibrul/dialectic al simultaneităţii formă/spirit”.

în sensul ei absolut/relativ când existența are o singură  dimensiune simultaneitatea formă/spirit. În lipsa acesteia existența nu poate fi reflectată iar în lipsa existenţei nu există dimensiunea formă/spirit.

Trebuie să înțelegem că golul ca şi plinul sunt este existențe de sine şi nu de efect care împreună ca simultaneitate sunt reflectarea realităţii/reprezentate ca existență de sine iar simultaneitatea materie/abstractă/energie/abstractă sau plin/golul fără efecte este doar o existență de sine abstractă. În acelaşi timp existența de sine este echivalentul plin/golului fără efecte iar efectele sunt existența de efect a acestui plin/gol (sau formă/spirit).  Definiția/nedialectică, pe lângă faptul că nu leagă existența de dimensiunea transformării ca simultaneitate spaţiu/timp, confundă realitatea cu reprezentările ei sau chiar cu reflectările/reprezentărilor ei, amestecă realitatea în sine sau natura sau iluzia/realitate a lucrurilor şi fenomenelor ca şi când realitatea ideilor sau virtuală nu ar fi o realitate sau existență. Dacă limităm definiția/dialectică la substanță  ca materie/energie putem spune că existența este,

„simultaneitatae materie/energie”,

unde evident sunt incluse şi efectele materiei/energie indiferent de natura sau organizarea acesteia simultan sau separat. Existență însemnă materie/energie cu efecte directe sau indirecte respectiv cu formă/spirit ca dimensiune unică.

Definiția dicționarului face din start o confuzie între existență şi realitate, această confuzie este evidentă şi în transcendentalul lui Kant care crede că dincolo de cunoașterea lui limitată la transcendental nu este tot realitate. Existența este doar o formă a reprezentării realității şi nu realitatea însăși. Şi reprezentarea formei sau spiritului  sunt existențe chiar dacă în lipsa entităţi/univers cu existență de sine nu pot exista decât ca efecte nu trebuie să confundăm existența de sine cu existența de efect dar nici simultaneitatea lor ca existență. Nu putem să neglijăm efectele oricărei existențe indiferent dacă sunt existențe de sine ca materie/energie sau plin/gol cu efecte sau existențe de efect ca formă sau spirit sau  teiste sau ateiste ca în cazul lui Dumnezeu, care este o existență de efect şi care deși nu are o existență de sine dar efectele lui se văd în jurul nostru în permanență (ca formă, existență sau spirit al fiecăruia dintre noi).

În acest context şi vidul este o existență chiar dacă nu poate fi definit decît prin efectele lui şi nu prin existența de sine. Şi vidul este o existență chiar dacă este definit de neexistența materiei în spațiul/timp respectiv la fel ca golul care definește existența împreună cu plinul pe care îl definește. Plinul este o existență de sine la fel ca şi golul cu care este o simultaneitate ca existența cu sau fără efectele lor directe formă) şi indirecte (spirit). În lipsa plinurilor golul nu ar exista ca şi invers în lipsa golului plinul ar fi doar idee sau nonsens, golul este norma plinurilor sale şi invers plinul este norma golurilor sale.

Realitatea şi reprezentările ei sunt dincolo de noi şi de reflectările noastre ca şi Entitatea/Univers sau Dumnezeu dar nu putem exclude extrapolarea reflectărilor noastre ca reprezentare sau chiar realitate cu toate că nu vom cuprinde niciodată limitele extrapolărilor noastre. Este absurd să le spunem inexistențe atâta timp cât au efecte, unele pe care le intuim altele pe care le putem reflecta într-o formă sau alta. Aceste entităţi/univers sunt o realitate ca şi vidul sau ideile chiar dacă noi sau alții nu le putem reflecta, o realitate ca existențe de sine şi nu de efect ca forma şi spiritul entităților/univers. Realitatea virtuală este o realitate indiferent dacă o acceptăm sau nu ca realitate sau ca existență de efect şi nu ca existență de sine. Putem oare spune că Dumnezeu nu este o realitate chiar dacă el nu există fizic, material sau de altă natură ca substanță? Nu, el există prin efectele lui asupra entităților/univers în credinţa sau acțiunile sau interpretările acestora iar neglijarea LUI ar genera o catastrofă. Există prin noi şi entităţile/univers care cred în Dumnezeu (existență de efect) la fel cum Entitatea/Univers (existență de efect ca şi absolutul) există prin entităţile/univers ale ei sau absolutul prin realtivurile sale. Aşa cum Entitatea/Univers este o existență prin existența noastră ca entităţi/univers ale sale şi Dumnezeu este o astfel de existență dar doar de efect şi nu o existență ca simultaneitate a existenţei de sine cu cea de efect.

Putem spune oare că spiritul, sufletul nu este o realitate sau o existență doar pentru că nu este substanță sau doar pentru că este doar rezonanță sau doar idei? Cu siguranță nu, chiar dacă nu este o existență fizică cu siguranță el există prin efectele lui ca idei. În caz contrar nici energia nu ar fi existență sau focul sau fenomenele substanței, etc. Orice realitate/virtuală sau iluzie poate deveni realitate prin intermediari ca substanță sau este o realitate dacă produce efecte asupra entităților/univers chiar dacă noi nu putem reflecta acea realitate ci doar efectele ei.

Este limpede că orice entitate/univers indiferent de natură sau organizare are două componente simultan o existență de sine şi o existență de efect dacă acceptăm simultaneitatea situației ca substanță. Dumnezeu este o entitate/univers de efect, luată separat, dar ea are suportul ei ca substanță adică noi sau entităţile/univers care cred în Dumnezeu, la fel şi  ideile sau realitatea/virtuală sau efectele de orice natură sau organizare. Orice realitate nu poate fi o realitate pentru un sistem de referinţă dacă nu există efecte ale acestei realități asupra entităților/univers din sistemul de referinţă sau asupra sistemului de referinţă. Este ca şi când am avea un frate sau o rudă despre care nu ştim nimic niciodată, nu ştim nici măcar că s-a născut sau că există. Este acea zonă unde nu ajung comparațiile noastre niciodată, în cazul lui Kant sau al teismului în general este dincolo de Dumnezeu sau ateist dincolo de infinit.

După cum observați formula dicționarului/nedialectic leagă existența de materialitate dar trebuie să includem în existență şi nematerialitatea nu doar pentru că există ci mai ales pentru că nu putem separa materialitatea de lipsa ei sau de efectele acesteia directe şi indirecte ca efect al golurilor sale, ele fiind simultane dar nici de energie ca nematerialitate. În plus nu putem spune fără să limităm (să greșim) lucrurile că energia, care este nemateria însăși, este existență de sine ca şi golurile pe care le definește. Este absurd să credem că cineva poate separa golul de plin şi invers.

Orice existență de sine are o proprietate sigură şi specifică nu poate ocupa simultan acelaşi timp şi acelaşi spațiu cu o alta şi asta însemnă un plin al dimensiunii spațiu/timp sau al transformării unei entităţi/univers. Acest lucru nu exclude faptul că nici energia nu poate ocupa aceiași dimensiune spaţiu/timp dacă nu limităm dimensiunea spaţiu/timp doar la acea materială separat de cea energetică. Ideile nu pot ocupa aceiași dimensiune în acelaşi tip altfel ar fi ca şi când am putea avea două idei în acelaşi timp chiar dacă dimensiunea lor spaţiu/timp este de altă natură decît cea materială. Nici golurile nu pot ocupa acelaşi spaţiu/timp simultan chiar dacă în aparență putem crede acest lucru. Ar fi o confuzie ca şi în cazul lumilor simultane ale întregului cu părţile sale care sunt identice ca secvențe convenţionale şi neconvenționale dar nu ca întreg așa cum se poate observa din oricare relație filozofică prezentată de noi şi nu ca întreg. Ele sunt simultane dar fiecare are dimensiunea spaţiu/timp specifică ei. Astfel un organ se transformă complet în câteva zile sau săptămâni în timp ce omul sau animalul căruia îi aparţine moare de în câțiva ani sau mai mulţi. Pielea se reface complet în câteva zile dar omul sau animalul rămân ani de zile cu alte formațiuni epiteliale. Iar exemplele pot continua la nesfârșit ca parte şi întreg al oricărei situații (entitate/univers) ceea ce însemnă că deși demisiunea spaţiu/timp se suprapune este alta pentru fiecare situație la fel şi golurile sau plinurile existenţei. Să nu uităm că fiecare transformare are dimensiunea ei spaţiu/timp specifică şi care dispare o dată cu transformarea respectivă şi nu o dată cu transformarea altei entităţi/univers. 

Să nu confundăm existența energiei care este o realitate de sine cu existența materiei chiar dacă amândouă sunt existențe de sine, energia ocupă o dimensiune spațiu/timp energetică în timp ce materia ocupă un spaţiu/timp material, adică specifică fiecărei transformări în parte. Chiar în dicționarul/nedialectic este o distincție între materie şi energie dar nu este o distincție clară nici ca realitate nici ca reflectare a realităţii/reprezentate a relației dintre ele, ca simultaneitate şi efecte ale lor sau dimensiune spaţiu/timp a transformării. Trebuie clarificat acest lucru pentru totdeauna, materia este reflectarea simultaneităţii plinului/absolut/relativ cu materia lui abstractă în timp ce energia este reflectarea simultaneităţii golului/absolut/relativ cu energia lui abstractă ca natură.

Particulele elementare ce alcătuiesc o entitate/univers, indiferent de mărime lor sunt o simultaneitate materie/energie chiar dacă noi sau alții nu vedem decât când materia când energia lor. Încercarea unora de a exclude una sau alta este sortită eșecului deoarece excluderea uneia dintre ele ar însemna mai devreme sau mai târziu inexistența ei definitivă. Devine absurdă ideea ca din materie/energie să facem obiecte ia acestea să fie doar materie ca substanță separat sau doar energie separat. Entitatea/univers nu este doar un gol/plin sau materie/energie fără efecte ci şi efectele directe şi indirecte ale acestei simultaneități materie/energie dar şi transformarea continua şi  nelimitată a acestora ca reprezentarae  universului oricărei entităţi/univers. Din păcate sau din fericire nu există materie fără energie şi nici invers deoarece orice efect direct sau indirect separat pe care îl reflectăm este un efect al simultaneităţii materie/energie şi nu al materiei sau doar al energiei separat. Nu există contrariu al existenței gol/plin, inexistența presupune inclusiv lipsa ideii de inexistență şi gol/plinul nu poate fi inexistență la fel cum nu poate fi o transformare inexistentă sau dimensiunea ei spațiu/timp. Toate acestea le putem spune pozitiv/negative/neidentice simultan (un pozitiv/negativ neidentic) întotdeauna dar doar pozitive sau negative când sunt raportate la un sistem sau altul de referinţă şi cu rezerva limitării la pozitiv/negativ.

Existenta ca definiție/dialectică  ca simultaneitate a existenței de sine, exi/sij, cu cea de efect, exi/efj, adică a golului cu plinul pe care îl definește, poate fi scrisă ca relație filozofică astfel,

exij ≡ exi/sij/exi/efj ≡  / ≠ exi/sij ≠ exi/efj ,

sau ca relație a plinului cu golul pe care îl cuprinde, respectiv ca formă/spirit,  

exij ≡ plinj/golj ≡  / ≠ plin/0j ≠ gol/0j ,

dar să nu uităm că forma şi spiritul simultan al entității/univers sunt condiția de existență (limitat ca sistemic parametru) sau dimensiunea unică a existenţei ca simultaneitate la fel cum spațiul/timp este parametrul sau dimensiunea unică a transformării. Efectele directe şi indirecte ale existenței entității/univers (gol/plin ca extrapolare a substanței dincolo de natura ei către reprezentare sau realitate sau materie/energie ca substanță) sunt însăși existența de efect a acesteia (formă/spirit de unde şi intuiția oamenilor că Dumnezeu este un spirit şi nu o substanță) şi nu efecte directe şi indirecte ale golului sau plinului separat. Forma nu este rezultat doar al materiei la fel cum spiritul nu este doar rezultat al energiei niciodată şi nici invers doar simultaneitatea lor poate fi extrapolată ca reprezentare sau realitate dincolo de orice reflectare.