1.
Catedrala Mântuirii Neamului şi Palatul Parlamentului, în
acelaşi loc sau mai exact în acelaşi spațiu/timp
cultural sau social al României ce reprezintă cele două instituții simbol ale dialecticii/sistemului. Nu un simbol al
libertății cum s-ar putea crede ci un simbol al constrângerii acceptate sau
impuse de sistemul existent la un moment dat. Şi una şi alta sunt reprezentarea
dialecticii/sistemului ca liber/arbitru limitat la una sau mai
multe convneţii, legături constrîngeri, etc. ce sunt o simultaneitatae democraţie/dictatură fără discuţie. În nici
un caz impunere/neimpunere sau doar neimpunere
sau doar libertate. Una teistă alta ateistă dar ambele ca reprezentante supreme
ale instituțiilor pentru orice sistem indiferent de natura lui sau a instituțiilor.
Teismul are democrația/dictatura lui
conştient/subconștientă la fel ca
orice parlament cu conştient/subconștientul
lui. Libertatea este doar un sentiment ca de altfel şi constrângerea dincolo de limitele de orice natură. Doar
haosul se poate lăuda cu o neimpunere fără limite, sistemele au constrângerea
lor mai mare sau mai mică sau libertatea lor mai mare sau mai mică în raport de
sentimentele pe care le induce prin reprezentanții săi care în cazul nostru
este fără tăgadă religia ca teism sau parlamentul ca ateism. Chiar dacă mulţi
parlamentari se laudă cu credinţa lor teistă ei nu fac reguli prin rugăciune
sau nu pedepsesc prin afurisenie sau blestem ci fac ceea ce fac prin legile lor
ateiste. Preoții nu fac legi dar fac în așa fel încât ori să fie respectați ori
să poată impune teismul lor. Iar instituțiile, indiferent de natura lor, așa
cum ştim sunt simultaneitatea pârților care le formează plecând de la ființe
sau lucruri şi până la fenomenele pe care le cuprind.
2.
Post-adevărul sau
lupta dintre adevăr şi interesele ca adevăr. Am citit câteva idei despre
post-adevăr şi vreau să fac oamenii să înţeleagă nu doar ce este acest post adevăr
dar mai ales inexistența lui. Nu există un ante-adevăr sau un post-adevăr la
fel cum nu există un trecut sau un viitor atâta timp cât trecutul este un
prezent care a fost iar viitorul un prezent care urmează să vină dar cu
siguranță doar prezent şi unul şi altul la timpul lor ca realitate sau
reprezentare a acesteia. Reprezentările nostre despre trecut sau viitor nu sunt
realități ele sunt intuiții sau instincte dar mai ales sunt sentimente şi nu prezentul
care a fost sau care va veni. Şi dacă timpul este astfel adevărul nu poate fi
altfel. Ca să nu spun că adevărul nu poate fi trecut sau viitor ci doar un adevăr
al prezentului unic şi nerepetabil. Şi poate foarte important este lupta
adevărului cu interesele naturii care suntem sau ale entităților/univers sau mai corect lupta adevărului unic cu
adevărul intereselor noastre sau al entităților/univers
oarecare. Fiecare entitate/univers
are adevărul ei care ia de atâtea ori forma intereselor ca adevăr nu pentru că
ar fi un alt adevăr decît cel unic şi nerepetabil ci doar faptului că adevărul entităților/univers este limitat ori pe
toate direcțiile ca în cazul nostru sau al naturii limitate ori pe direcții
unele față de altele ca în cazul neconvențional sau nelimitat. Din păcate
post-adevărul este o iluzie care poate induce erori sau limitări la fel de mari
ce pot nega adevărul unic în fața intereselor ca adevăr individual sau de grup.
Asta pentru că uităm de atâtea ori că adevărul trebuie şi este prioritar
întotdeauna în fața intereselor sau intereselor ca adevăr, indiferent de natura
lor, dacă vrem să respectăm natura existenţei nostre absolut/relative. Lipsa de procedură (în justiție sau de altă
natură) este un exemplu clar al interesului ca adevăr care nu respectă adevărul
unic ci doar adevărul unei instituții sau alta sau ale unei persoane sau alta
dincolo de adevărul care nu trebuie limitat niciodata indiferent dacă noi sau alții
putem reflecta acest adevăr. Avem obligația să căutăm acest adevăr indiferent
dacă îl vom găsi sau nu sau dacă ne respectă interesele ca adevăr sau nu.
Natura sau adevărul unic nu ține cont de adevărul nostru sau de interesele
noastre ca adevăr în timp ce interesele nostre caută în permanență călcarea
adevărului unic şi respectarea celui individual sau instituțional ca orice
luptă pentru existenţă.
