Intențiile bune ucid oameni, plate, animale sau chiar planete, etc., la fel ca și cele rele, chiar dacă nu ne dăm seama sau nu recunoaștem neputința noastră. Sunt nenumărate exemple deoarece nelimitatul lor nu îl putem cuprinde. Să nu uităm că părinții au majoritatea vinei de a naște monștrii, ținând cont că 80% din calitățile și defectele unii copil aparțin părinților în general. Chiar dacă aceste excepții există, excepțiile nu fac reguli doar le întăresc. Ca dovadă că prin intențiile noastre bune de a face mai ușoară existența copiilor noștri copiii noștri devin criminali, drogați, obezi, bețivi, lipsiți de bun simț sau de educație, leneși, inumani, etc. sau mai mult monștrii mileniului III.  

 

Viața, nașterea și moartea ei fac parte din perfecțiunea devenirii și transformării veșnic/eterne a oricărui conținut sau entitate/univers, inclusiv orice particular al lui.

 

Matematică neconvenţională: numere naturale

 

Numere umane sau științifice, ca metaforă și percepţie a științei, de la matematică până la religie și invers, de la astronomie la astrologie și invers, etc. Până la numere naturale neconvenționale și simultan/dialectice ca extrapolare a lor de la iluzie la natură ca vibrații/rezonanțe, prin convenție. Știință percepută ca matematică, fizică, chimie, biologie, astronomie sau astrofizică, etc. Metaforă ca religie, astrologie, alchimie, parapsihologie, spiritism, alchimie, premoniție sau medium, etc.  

Să plecăm pentru început de la ceea ce am denumit, științific, în mod convenţional numere naturale matematice, definite prin convențiile specifice matematicii,

N = 1, 2, 3,... n

sau,

N = 0, 1, 2, 3,... n.

În ambele variante sunt doar multiplii unității cu excepția lui zero care ori nu face parte din numerele naturale (fără natură) ori este un submultiplu al unității ca infinit mic (zero cu natură, în nici un caz inexistență). Așa cum am mai spus în alte texte anterioare trebuie luate în discuție și subunitățile numerelor naturale până la un zero ca infinit mic care poate fi în orice variantă a mulțimilor de numere naturale. Nu un zero clasic cu sau fără natură ca nimic perfect sau inexistență pentru veșnicie și eternitate. Ce înseamnă natural este cred evident, este varianta lor ca existență naturală sau întreg al unității, este ceea ce ne dă voie să spunem sau să credem că o jumătate de pâine, măr, orice conținut sau entitate/univers ca multiplu și submultiplu este un număr natural la fel ca virtualul lor sau iluziile și umbrele naturii respective. Asta nu însemnă să confundăm numerele naturale ac iluzii ale naturii cu natura de la care pleacă. Adică un sfert de pâine nu este același lucru  cu iluzia noastră de sfert de pâine ca gând sau idee, egal, inegal și identicul lor, uman sau științific ca opus sau contrar care „se anulează reciproc”. Un sfert sau o parte a unei pâini nu se anulează reciproc cu alt fel de sfert sau parte a ei sau a alteia niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Motiv pentru care și natura lor este număr natural dar și iluzia despre ele este naturală prin convenţia sau convențiile noastre sau ale altor conținuturi sau entități/univers. În condițiile în care orice parte este sau devine un întreg și invers și ca natură și ca virtual al ei.  În acest context al înțelegerii ca semnificație numerele naturale, întregi, raționale, iraționale, reale sau complexe, etc. sunt naturale prin existența lor ca multipli și submultiplii naturali, unele ca natură altele ca iluzii ale ei. Ex. 1:3= 0,3333  este număr natural pentru că un sfert sau o treime există independent ca natură și diviziune a unității la fel cum 3 este multiplul ei natural. Dar să nu confundăm gândul sau idee de sfert din mintea noastră ca iluzie, egal, inegal și identic care „se anulează reciproc” cu același număr sau cifră scris pe hârtie, imprimat într-o variantă sau alte, etc. care nu „se anulează reciproc” respectând principiul Lavoisier. Și numerele complexe ca și cele iraționale sunt naturale prin convenţiile noastre umane sau științifice sau natura noastră umană sau științifică, dacă specificăm acest lucru. Deoarece natura noastră este suportul lor ca substanță, formă sau spirit și vibrații/rezonanțe ale lor. Nu trebuie să confundăm naturalul ca natură cu iluziile noastre despre acest natural sau natură, de aceea trebuie precizată sau făcută diferența, prin convenţie. Doar prin convenţie sau convenții se pot face diferențele lor. Din aceste motive noi generalizăm în mod neconvenţional numerele naturale la multiplii și submultiplii unității numerelor naturale, umane sau științifice indiferent de mulțimea lor ca natură, întreg, rațional și real, irațional sau complex al lor, etc. Nu numai atât vom duce generalizarea mai departe ca metaforă sau natură, aceste numere, unde și când unitatea matematică este axiomă sau convenţie spirituală ca spirit al religiei umane sau științifice și o extrapolăm dincolo de limitele umane sau științifice ale religiei, la ca natură, stare sau unicitate, etc. Matematica dar și religia se ajută de convenții și axiome, fatalități și destine, etc., unele ca gânduri sau idei matematice altele ca gânduri sau idei teiste spirituale sau sufletești. În ambele variante axiome și convenţii spirituale ca uman sau știință, ca percepție sau metaforă.

În lucrările domnului Smarandache Florentin se definește un număr oarecare r- ε > r < r+ε , fără a se specifica mulțimea din care face parte, de l acare putem pleca. În acest context dacă sunt numere naturale în sens clasic, întregi, raționale sau reale, etc. fiți siguri că „realitatea” lor nu se oprește doar la gândurile și ideile umane sau științifice ca axiome și convenţii matematice sau chiar religioase. Nu putem discuta de numere reale în condițiile iluziilor și umbrelor noastre umane sau științifice ca virtual decât dacă pune condiții de existență corespunzătoare. Virtualul sau iluziile lui nu pot fi realitate decât dacă punem o astfel de condiţie sau condiții de existență. Și ca virtual dar și ca natură sunt doar vibrații/rezonanțe unele directe altele indirecte ale naturii, ca multipli sau diviziuni.

Așadar orice număr „r”, natural în sens clasic, întreg, rațional, irațional, real sau complex, etc., are multiplii și submultiplii lui care sunt expresia mulțimii numerelor lui naturale raportat la unitatae „r”, oricare ar fi el ca număr sau mulțime. În limitele definiției domnului Smarandache Florentin. Astfel vom avea ca generalitate șirul de numere naturale ale lui „r”,

rnj = r:n, r : (n-1), ... r:2, r, 2r, .... nr,

 sau,

rnj = 0r, r:n, r : (n-1), ... r:2, r, 2r, .... nr,

unde și când 0r este un infinit mic, cu sau fără natură, după caz. Mai mult numerele iraționale sau complexe sunt naturale în limita spiritului uman sau științific, prin condițiile lor specifice de existenţă, ceea ce duce extrapolarea variantelor noastre neconvenționale la o generalizare completă fără limite excepții sau nedeterminat în sens clasic, etc. Cele iraționale există ca natură, chiar dacă nu există o diviziune exactă a lor (ca natură nu există diviziuni exacte ca egal, inegal și identic care „se anulează reciproc”, iar cele complexe doar sunt doar de natură spirituală umană sau științifică dar sunt existențe ca natură sau realitate. Ca și gândurile sau ideile noastre.

Ca să revenim la scopul de la care am plecat aceste numere naturale ca generalitate trebuie să respecte axiomele și convenţiile noastre naturale sau spirituale de existenţă, adică să verifice relația,  

1= 0x∞,

în varianta ei convențională, umană sau științifică dar și neconvenţionalul lor,   

1j= 0jx∞j.

Unde putem înlocui unitatea cu un număr natural oarecare „r”, cu respectarea principiului domnului Smarandache Florentin. Număr care poate fi natural, întreg, rațional, irațional sau complex, etc., după caz. Ca să extrapolăm ca metaforă sau religie este suficient să dăm numărului „r”, prin convenție, deoarece altfel nu se poate, doar natură ca spirit sau suflet, opus sau contrar care nu „se anulează reciproc”, spre deosebire de matematică, unde și cînd egalul, inegalul și identicul ei ca opus sau contrar „se anulează reciproc”.  Dovada că religia nu se bazează pe contrarii care „se anulează reciproc”, este relativ simplă, ne spune să întoarcem și celălalt obraz dacă primim o palmă și nu să compensăm dând noi alta. În aceiași clipă/moment în care dacă primim o palmă nu se anulează cu palma pe care o dăm noi ci sunt două palme. Expresiile „ochi pentru ochi” sau „dinte pentru dinte” trebuie înțelese, ca și cele zece porunci, ca principiu și nu ca regulă a naturii. Având în vedere că scoaterea uni dinte sau ochi nu se anulează cu scoaterea altui ochi sau dinte, sunt doar metafore sau extrapolări ale științei percepute extrapolate sau teiste.

Revenim la oile noastre unde și când unitatea matematică sau teistă sunt doar secvențe elementare ale unui domeniu sau domeniu de definiție. Cea matematică secvență elementară ca unitate matematică cea religioasă secvență elementară spirituală ca gânduri sau idei teiste, fiecare cu specificul ei uman sau științific. Una respectă principul Lavoisier (religia sau orice știință ca metaforă)  alta care nu îl respectă (matematica sau oricare știință percepută). Ca natură trebuie prin convenţie să dăm naturii ce este al ei adică nu mai discutăm de gânduri sau idei umane sau științifice care se adulează sau nu reciproc, ci de natura lor ca relativ sau absolut al lor, nu doar axiome (relativ ca uman sau știință) și convenţii (absolut ca  uman sau știință) ca în cazurile religiei sau matematicii.

Să sintetizăm, în cazul matematicii ca generalizare avem,  

r j = 0rjx∞r j,

  în cazul religiei avem

rsp.j = 0r.sp.jx∞r.sp.j,

unde și cînd există justificarea logică a religiei că orice om este specific ca existență prin spiritul lui, ceea ce matematica sau oricare știință percepută nu ia în discuție. Chiar dacă orice substanță are un spirit al ei, în caz contrar, se poate înțelege ca semnificație că spiritul uman sau științific se naște din inexistență și nu este posibil. Inexistența nu naște existenţă, ca să nu mai spunem că nu există opus sau contrar care „se anulează reciproc” decât ca știință perceput și nu ca metaforă a ei. Ca natură putem scrie,

rn.j = rel.r.j x abs.r.j,

relație care respectă în totalitate principiul Lavoisier (în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă) iar ceelelate variante științifice sunt doar cazuri particulare ale acesteia ca spirit, gânduri sau idei umane sau științifice. Varianta ca natură nu are limite, excepții, nedeterminări, absurd sau „imposibil”, etc. Spre deosebire de celelalte două, una limitată la spirtul uman sau științific ca metaforă sau religie cealaltă ca percepție a spiritului sau matematică. Metafora respectă principiul Lavoisier, percepția științifică nu respectă acest principiu. Ca natură poate fi orice șir domeniu tot sau destin, etc. de conținuturi sau entități/univers, în general, matematic doar cifre și numere iar teist sau religios doar suflete sau spirite specifice fiecăruia dintre noi ca metafore umane sau științifice,  dar și suflete sau spirite de plante, animale, etc., chiar dacă nu se ia în considerație generalitatea lor ca substanţă cu spirit. Și piatra are un spirit al ei ca și apa, planeta sau orice conținut ca entitate/univers, etc. Chiar dacă noi sau alții nu îl putem compara sau raporta la sistemele noastre de referinţă. În generalitatea naturii ca unicitate relația nu mai este o simultaneitate/dialectică a unității sau secvenței elementare cu axiomele și convenţiile ei,

rj = rjx0r.jx∞r.j,

sau,

rj ≅ rj/0rj/∞rj,

  matematic, în cazul religiei,

rsp.j = rsp.jx0r.spj.x∞r.spj,

sau

rsp.j ≅ rsp.j/0r.sp.j/∞r.sp.j,

unde și când „rsp.j” poate fi înlocuit cu „sp.j”, spirit sau suflet, ca natură

rn.j ≅ rn.j/rel.r.j/abs.r.j,

relativul ca axiomă sau fatalitate, absolutul convenție sau destin, unde și când „rn.j” poate fi înlocuit cu conținutul, @nj, iar ca unicitate,

rn.j ≅ rn.j/fat.r.j/dest.r.,

prin convenţiile noastre, unde și cînd rn poate fi unicitate, unic, etc.  

Oricare din aceste relații generează numere naturale specifice ca mulțime de cifre sau numere, spirite, conținuturi ca entități/univers sau natură, unicităţi ca fatalități și destine, etc. atât ca multiplii cât și ca ai unității lor dialectice, rn.j, sau  submultiplii ei.  Matematica și religia au fiecare adevărul și revelaţia ei, religia când constată că orice conținut sau entitate/univers este specific prin spiritul sufletul lui iar matematica constată specificul oricărui conținut prin cifrele sau numerele lui. Valabil pentru orice conținut sau entitate/univers dar și orice știință percepută sau metaforă a ei.

În loc de final ca unicitate orice unicitate este simultaneitatea/dialectică a secvențelor ei elementare ca axiome, fatalitate, etc. sau nelimitatul lor mic cu domeniul, convenţia, absolutul sau destinul lor și mare, adică nelimitat mic/mare, limitatul și extralimitatul ei sau orice unicitate este un nelimitat mare de nelimitat mic întotdeauna. Limitatul ca axiomă, relativ sau fatalitate, etc. extralimitatul ca absolut convenţie sau destin, etc. Mulți dintre indici pot fi neglijați sau subînțeleși după caz.

 

Nihilism

Ca natură non dialectică  a dicționarului clasic „nihilism” este,

„NIHILÍSM s. n. 1. (Fil.) Modalitate de gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori. 2. Atitudine, tendință, concepție sau manifestare care neagă rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută. – Din fr. nihilism.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink”.

sau,

„NIHILÍSM s. n. Atitudine, tendință, concepție sau manifestare care neagă rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută. – Din fr. nihilisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, desfacere a unicităţii ca situaţiei/stare a ei sau dispariție/pieire, pieire ca stare sau realitate,  dispariție ca situaţie sau natură, nihilism ca iluzie dispariției naturii, nihilism al situaţiei ca sistem sau sfârșit,  nihilism uman sau ştiinţific ca moarte sau deces, al formei, existenţei sau spiritului, etc.

Ca natură nedialectică  a dicţionarului neconvențional „nihilism” este,

„iluzia desfacerii”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia desfacerii ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„nihilism.unicitate”,

convenţie ca percepţie a iluziei desfacerii unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice nihilism al unicităţii este o iluzie a desfacerii percepute a ei iar orice iluzie a desfacerii un nihilism.unicitate, nihilismul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau nihilism/extranihilism (nenihilism) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extranihilism”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„nihilism”,    

convenţie ca percepţie a extranihilismului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice nihilism este un extranihilism perceput al ei iar orice extranihilism un nihilism dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi nihilism cu acelaşi extranihilism al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extranihilismul cu nihilismul, dispariție, pieirea sau desfacerea, nenihilismul sau antinihilismul, inexistența lor ca anihilism sau non nihilism, etc., ştiind că orice extranihilism este un nihilism dincolo de percepţie ca situaţie,        

-  stare,         

„extranihilism ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„nihilism.stare”,   

convenţie ca percepţie a extranihilismului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice nihilism al stării este un extranihilism perceput al ei iar orice extranihilism un nihilism dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi nihilism cu acelaşi extranihilism ca stare,            

-  situaţie ca sistem,      

„extranihilism ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„nihilism.sistem”,         

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extranihilismului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice nihilism, al situaţiei ca sistem, este un extranihilism perceput al ei iar orice extranihilism un nihilism dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi nihilism cu acelaşi extranihilism al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extranihilismul, situaţiei ca sistem, cu nihilismul, dispariția, pieirea sau desfacerea, nenihilismul sau antinihilismul, inexistența lor ca anihilism sau non nihilism, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extranihilism este un nihilism dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.          

Ca gând sau idee umană, ştiinţă şi identificare a ei ca egal, inegal și identic, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, orice nihilism devine uman ca măsură sau măsurabil precis, ca iluzie umană a naturii despre extranihilism, nihilism, dispariție, pieire sau dispariție, nenihilism sau antinihilism, inexistența lor ca anihilism sau non nihilism, etc., ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual la unicităţii. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „nihilism” a situaţiei este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extranihilismului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a nihilism/extranihilism”,

sau al dialecticii nenihilismului iluziei desfacerii situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antinihilismului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a nihilismului/antinihilism”, 

sau al dialecticii nenihilismului iluziei desfacerii situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Altfel spus orice nihilism este de fapt un extranihilism, ca alt sau alt fel de nihilism dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

Dacă luăm în discuție dialectica fatalității ca geneză/nihilism putem spune că orice nihilism este simultaneitatea/dialectică a secvenţelor genezei sau subunitarul dialecticii fatalității. În aceiași clipă/moment în care să nu uităm că nu există dispariție sau nihilism, cum nu există, sfârșit sau moarte a devenirii sau transformării ca natură, naturii/realitate și virtual al lor. În plus doar virtualul ca iluzii și umbre ele unui conținut dispar pentru totdeauna ca egal inegal și identic, opus sau contrar care se anulează reciproc și nu respectă principiul Lavoisier. NU ca egal, inegal și identic, opus sau contrar, care nu „se anulează reciproc”, dar respectă principiul Lavoisier. Când virtualul uman sau științific a murit și noi suntem deja morți, chiar dacă existăm ca inuman al nostru. Altfel spus omul și umanul lui se naște și moare odată cu gândurile și ideile lui, opusul și contrarul care „se anulează reciproc” și nu mai respectă principiul Lavoisier care spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă totul se transformă. În acest context nihilismul este o extrageneză iar geneza un extranihilism și invers ca simultaneitate/dialectică de secvenţe neconvenţionale.  În particular dispariția sau nihilismul ei, ca situaţie sau particular al ei, poate fi „atitudine de negare absolută” sau neexistență sau „gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori”, în limitele gândurilor sau ideilor umană sau științifice, prin convenţiile noastre, în nici un caz inexistență, cu sau fără natură. În particularul ei ca sistem dispariția sau nihilismul devin sfârșit al ei ca situaţie sistem şi poate fi acceptat ca o „atitudine de negare absolută” sau neexistență în sens clasic, ca opus sau contrar al existenței care „se anulează reciproc”, ca „gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori” a situaţiei ca sistem prin convenţie, etc.

 Nașterea sau moartea sunt doar geneză și nihilism al gândurilor şi ideilor umane sau științifice, cu sau fără identificare, organice sau anorganice, ca egal, inegal și identic, opus sau contrar care „se anulează reciproc”. În aceiaşi clipă/moment în care nașterea în sens clasic şi limitat este doar o geneză organică „A aduce la lumină, a apărea”, „a da naștere unei ființe”, „Început, origine”, etc. iar moartea de asemenea doar „Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces” cu referinţă la organic, uman sau ştiinţă ca muritori. Religia nu admite nihilismul ca „gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori”, din clipa/moment în care admite existenţa de dincolo de moarte sau ciclul renașterii în diferite variante. La fel ca spiritismul sau multe alte variante ale lor. trăirea ca emoție/sentiment a fatalităţii este cu totul altceva. Dacă trecerea ca apariţie/dispariție sau doar limitat la iluzii naștere/moarte a unei situaţii este de la dispariție către apariţie avem un sens al fatalității ca trăire a genezei sau început, invers dacă trecerea este de la apariţie către dispariție sau naștere către moarte trăim sensul nihilismului sau sfârșitului unei situaţii ca trăire sau emoții/sentimente ale dialecticii fatalității. În acest sens putem spune că zero sau 1 este o geneză ca fatalitate umană sau ştiinţifică sau un început, în aceiaşi  clipă/moment în care există un alt zero, mai devreme sau mai târziu, ca sfârșit sau fatalitate  umană sau științifică, în nici un caz un nihilism sau sfârşit ca infinit. Aici trebuie să facem o remarcă deoarece infinitul nu poate fi un sfârșit al conținutului sau entității univers ci doar al domeniului, convenţiei, absolutului sau destinului lor, etc. Infinitul este, așa cum am mai spus,  un domeniu de definiţie şi nu o limită, axiomă sau fatalitate, etc. Asta Dacă dorim să dăm o natură convențiilor şi axiomelor matematice, la fel cum zero nu poate fi un început în lipsa unei naturi specifice. Trebuie acceptat în matematică sau orice ştiinţă că infinitul este un tot sau întreg ca simulatenitate/dialectică a oricărui, număr, cifră sau relație matematică, etc. iar începutul sau sfârșitul lui este un zero, cu sau fără natură, ca același/diferit. Unul ca început al unui sfârșit sau sfârșit/început ca început în sensul de mai sus, iar celălalt ca început al sfârșitului sau început/sfârșit ca sfârșit, desigur de aceiaşi natură.

Orice sistem de valori, în sens clasic, are începutul şi sfârșitul lui ca nihilism, dispariție, pierire și desfacere, etc. dar nu putem spune acelaşi lucru de o unicitate sau devenirea ei veșnică şi transformarea eternă care merg mai departe întotdeauna către nelimitatul lor mic sau mare. Ceea ce ne permite să spunem că înțelegerea ca semnificație de început sau sfârșit, moarte sau naștere,  separat sau împreună sunt doar convenții limitate și non dialectice ale dicţionarelor clasice sau filozofiilor convenţionale care depind de repere, situaţii sau sisteme de referință și absolut/relativul lor, dar mai ales introduc opusul sau contrarul lor care poate să se anuleze sau nu reciproc. Cuantele, atomii şi moleculele, plantele sau animalele, etc. nu știu ce este aceea naștere sau moarte chiar dacă trăiesc această situaţie ca emoţie/sentiment. Sfârșitul sau moartea nu există ca unicitate sau particular al ei, natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, doar reperele, situațiile și sistemele de referință aduc cu ele limitele, opusul sau contrar, absolutul și relativul lor, etc. de la egal/inegal și identic ca iluzie la același/diferit ca natură sau vibrație/rezonanță. 

Nihilismul în sensul clasic limitează lucrurile la „negarea radicală a unui sistem de valori”, ca uman sau ştiinţă, dar moartea nu este şi nu poate fi o negare, totală şi definitivă, este o necesitate a devenirii şi transformării în veșnicia și eternitatea lor. Ca şi în cazul ateismului, limitat la negarea lui Dumnezeu sau inexistența Lui, să nu limităm nihilismul la „negarea radicală a unui sistem de valori” sau a Lui Dumnezeu, el este dispariția percepută a naturii, naturii/realitate și virtualului unicității, ca virtual sau iluzie a ca trecerii oricărei unicitate sau particular al ei, comparat, comparativ și raportat cu repere, situaţii sau sisteme de referinţă. Nu putem rămâne la limitele definițiilor clasice şi non dialectice ale înțelegerii ca semnificaţie deoarece nihilismul nu este o dispariție a vibrațiilor/rezonanțe ci o apariție și o dispariţie ca simultaneitate/dialectică neconvenţională. Ca trecere de la o unicitate la alta sau de la un conținut la altul, etc., nu negarea lor ca identificare, egal, inegal și identic, „care se anulează reciproc”. Pe de altă parte nihilismul ca nașterea sau moartea sunt doar etape ale devenirii şi transformării ca normalitate, necesitate sau simultaneitate/dialectică neconvențională întotdeauna, în generalul sau particular lor.

 

 În concluzie

să reținem principiul lui Lavoisier ca generalitate nu doar în limite umane sau științifice ca opus sau contrar care „se anulează reciproc” ci și dincolo de ele, având în vedere că „în natură,  nimic nu pierde, nimic nu se câștigă totul se transformă”. Altfel spus nimic nu dispare fără a apare altceva (sau alte conținuturi, entități/univers sau obiecte/fenomen) în locul dispariției respective și invers, ca unicitate sau particular al lor. Ceea ce oamenii au înțeles ca semnificație prin sintagma, „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă” a gândurilor şi ideilor umane sau științifice chiar dacă sunt grevate de opusul sau contrar care „se anulează reciproc„. Nu mai putem limita fatalitatea sau dialectica ei ca geneză/nihilism doar la nihilismul ei deoarece ar însemnă la urma urmei o întrerupere a evoluției, o discontinuitate a devenirii şi transformării care ar avea ca rezultat dispariția totală sau definitivă ca inexistență a oricărei unicităţi sau particular al ei. Ceea ce nu se confirmă dacă admitem perfecțiunea devenirii și transformării, veșnicia şi eternitatea lor sau dacă privim în jurul nostru cu atenție.

De reținut faptul că sfârșitul (sistemelor şi sistemicului în general) sau  moartea (sfârșitul sistemicului organic sau anorganic după caz, indiferent de natura lui) sunt doar cazuri particulare ale nihilismului ca situaţie şi dispariție sistem percepute ,i nu metaforă a lor. Se pot da multe exemple în acest sens, holocaustul sau moartea în masă generată de o minte sau forță umană în aceiaşi clipă/moment în care pot fi generate şi de alte forțe, planete, vulcani, etc. sau doar o moarte a propriilor gânduri sau idei ca nihilism spiritual sau spiritual uman, etc. dar toate acestea în condițiile în care nu există nihilism fără extranihilismul sau geneza lui și invers. Dacă am rămâne la definiția clasică şi non dialectică a nihilismului am deveni atât de conservatori şi limitați încât nu am putea lua în discuție eliberarea definițiilor şi extrapolarea lor ca dialectică, natură sau natură/realitate și virtual al unicităţii lor,  ca vibraţie/rezonanță sau reprezentare/reflectare, separat sau împreună, cu atât mai mult ca simultaneitate/dialectică de secvenţe neconvenţionale.

Este la fel de fals, gândul și ideea că materia şi antimateria „se anulează reciproc”, precum este de fals, gândul și ideea, că dincolo de noi nu mai rămâne natura, natura/realitate și virtual lor și al nostru ca unicitate sau particular al naturii, naturii/realitate și virtual al lor și al nostru care suntem și în acrea existăm. Inclusiv cu iluziile și umbrele noastre umane sau științifice, într-o variantă sau alta ca şi materia şi antimateria. Să nu uităm că „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”, sau devine ca perfecțiune sau veșnic/etern. …