Ce suntem noi?
Seară, tîrziu.
Demult întunericul apasă,
lumina zilei.
Un roi de fluturi albi,
În jurul lămpii.
În zborul lor de ne-nţeles
crează o fiinţă, apoi alta,
pline de viaţă, de culoare de
mister şi suflet.
Nu văd atît de clar
încît să văd că una e
bărbatul iar alta
creatorul de fiinţe.
Un corp de aripi lipite între
ele
spun vorbe dulci
sau poate doar,
şoapte nerostite,
de bătăi de aripi.
Mă-ntreabă-n zborul lor:
-
Ce suntem noi,
fiinţe, sau
simplu roi de fluturi albi?
noi nu vedem în dansul
nostru, nu ştim,
n- avem idei dar suntem,
fiinţele din noi nu sunt
dar ştiu că suntem noi şi ele,
un simplu roi ce se numesc
fiinţe.
-
Şi sunteţi şi nu
sunteţi roiuri de fiinţe
la rîndul vostru fiecare un
roi de alţii,
ca orice fiinţă
nelimitat de mare din
nelimitat
secvenţe de nimic.
Priveşte marea,
din ea
se naşte în nelimitat,
bărbatul şi femeia
şi se întreabă ca şi voi,
-
Ce sunt, şi mare
şi tu şi eu?
-
-Mare spune el.
- -
Ce paradox, tu
eşti bărbat nu poţi să spui că eşti femeia care te-a născut.
Şi roiul se destramă,
bărbatul şi femeia.
Şi zboară mai departe
şi se opreşte-n mare.
Şi gîndurile mele au plecat
şi ele,
doar Dumnezeu e egoist şi
singur
pentru toţi şi toate în nemurirea
lui.
E ceasul două noaptea
şi somnul a uitat de mine şi
gîndurile care nu adorm.
Nu ştiu dacă visez realitatea
sau pur şi simplu sunt
realitate,
ca şi ei,
sau ca şi marea,
ca roiul alb de fluturi
care se-nvîrte-n în jurul
lămpii seara.
