Powered By Blogger

joi, 26 februarie 2015

Pagină de roman. Prezentul care nu există - 6,00





            Dimineaţă, devreme, încerc să mă trezesc, nu reuşesc încă să devin o realitate sunt încă mai mult iluzie decît realitate, muşchii şi articulaţiile nu îmi asigură încă echilibrul iar ochii încă întredeschişi privesc în gol printre materialitatea Realităţii în Sine. Mă trezesc oarecum speriat, oarecum mulţumit de întîlnirea dincolo de timp şi de spaţiu cu „tătuţu”, acum trebuie să trăiesc încă iluza realităţii mele limitate cu adevărurile ei. Sunt încă confuz între cele două realităţi încă nu m-am trezit bine încă îmi dezmorţesc şi mintea şi corpul şi gînduri şi idei care abia, abia se mişcă pe simultanul celor două realităţi.
      La început cînd m-am trezit la realiate, coşmarul realităţii a fost imposibil de suportat, doar perfecţiunea materieie/nergie mele umane care mă reprezenta m-a trecut pragul ei. Atunci am strigat să audă tot Universal în Sine “imposibil”, pentru prima oară şi nu aveam decît 9 ani. Uitarea, acţiunea obligaţiile sau libertăţile/constrîngere, sau sentimentele sau intuiţiile care mă reprezentau prin această materie/nergie m-au trecut pagul acestui coşmar, mai exact l-a acoperit cu alte paradoxuri. Apoi mi-am spus că mai e mult pînă la întîlnirea mea cu destinul, (acolo unde destinul fiecăruia devine constantă universală) pentru a-mi face probleme, ani şi ani voi avea timp să mă întreb, să mă gîndesc şi poate şi să îmi răspund la coşmarul acestui paradox. Înţelegeam raţional totul, exista o logică dar îmi pierdeam sensul ei de fiecare data înt-ro groză plină de neputinţă şi disperare pentru ca apoi viaţa să mi se pară perfectă. Mămica îmi spunea de multe ori la 90 de ani că îşi doreşte moartea, ori că nu mai vrea să se chinuie, că trebuie, că nu mai rezistă, că Dumnezeu o chiamă la EL dar niciodată nu am trăit aceasă înţelegere a realităţii, am fost şi rămîn un om revoltat, un “Ghiţă contra”, un Camus în această problemă ca şi în multe altele. Ca Realitate în Sine înţeleg perfect logica paradoxului dar nu pot trăi niciodată înţelegerea lui. Apoi coşmarul a trecut pe planul secund ocupat fiind cu realităţile mele cu iluziile mele din realitate. Mai tîrziu cînd am ieşit la pensie am căutat soluţii pentru ieşirea din paradox, căutam şi eu capătul labirintului ca şi alţii, coşmarul devenise deja un coşmar cu ochii deschişi, un paradox din care nu te poţi trezi niciodată dar mai ales de care nu ai dori să scapi niciodată în favoarea inexistenţei şi atît de des present că am crezut că nu-l voi învinge şi mă voi sinucide dar materia/energie din mine a învins din nou, pe de o parte am înţeles că soluţia paradoxului este tot un paradox, că ieşirea din labirint este intrarea în alt labirint, că absurdul rămîne tot absurd, apoi am înţeles că nimic nu este de înţeles, că soluţia este acceptarea sau nu a Realităţii în Sine în toate formele ei convenţionale de la optimism conştient sau nu la sinuciodere conştientă sau nu. Am acceptat soluţia “imposibil” soluţie pe care am ştiut-o din prima zi în care am realizat existenţa paradoxului, am şi strigat-o cu voce tare în mintea mea tînără,  era atunci o o soluţie de moment dar nu ştiam încă ceea ce ştiu acum că este singura soluţie şi nici nu eram conştient de ea ca soluţie. Acum este inutil să o mai pronunţ sau să o strig o ştie tot Universul în Sine iar eu ştiu asta, acum însă o trăiesc ca o soluţie, aşa cum au trăit-o şi părinţii noştrii de generaţii întregi şi cum o vor trăi şi copii copiilor noştrii generaţii întregi, aşa cum doar ei au ştiut sau vor şti dacă o vor accepta sau nu ca spirit al trăirii lor.
Ideile încep deja să se certe între ele cu su fără voia mea, s-au trezit deja şi ca o normalitate o iau înaintea materiei care le susţine.
- Convenţional dacă avem intersecţia a două drepte spunem că este un punct dar oare punctul cui aparţine uneia dintre ele sau celor două drepte sau este independent de ele sau este doar o iluzie care nu există? Aşa mă cert de unul singur în multe dimineţi în baie sau în faţa oglinzii.
- Asta suntem noi intersecţia unui nelimitat de drepte materie/energie simultan, intersecţie care nu există decît ca iluzie a reprezentării acestor drepte, materie/energie.
-          Cînd vrem să adunăm două cifre facem doar comparaţia lor cu o alta, asta înseamnă semnul egal, o comparaţie, cînd vrem să aflăm mărimea unei suprafeţe folosim  diferite metode de la formule geometrice la calcul integral nu facem altceva decît să comparaăn rezultatul cu Realitatea în Sine care nu este decît suma totală a punctelor care formează suprafaţa şi evident apare semnul şi egalitatea părţilor cu întregul, suma cu totalul ei. Aţi face şi voi aceasă adunare de puncte dar nu puteţi, vă depăşeşte puterea,  sunteţi limitaţi. Ideea este doar rezultatul unei astfel de comparaţii cu Realitatea în Sine şi noi la fel. 
Îmi scutur uşor capul şi îmi rotesc privirile ca ameţeala să rupă planul ideilor în favoarea acţiunii, devin prospăt, optimist şi parcă am uitat sau nu ştiu că şi inexistenţa este o existenţă a fiecăruia dintre noi întotdeauna.

duminică, 22 februarie 2015

Totul şi nimicul împreună (0© = 1)





Totul şi nimicul împreună suntem noi
Şi tu şi eu
Şi piatra din asfalt şi şi piatra de mormînt
Şi sufletul şi visul. 
Iubirea noastră sau destinul
Sunt doar iluzii ca să-nvingă paradoxul
Nelimitat de mic/nelimitat de mare simultan,
Sau totul şi nimicul care suntem.    
Destine deşarte,
Destine împlinite
Şi tu
                        Şi eu.