Axiomă/convenție
Sau
dialectica definiților oricărui dicționar ca simultaneitate dialectică și
neconvențională de secvențe și părți, după caz. Unde și când price axiomă este
o convenție și invers datorită simultaneității lor dialectice ca natură logic/ilogică,
paradox/absurd al perfecțiunii/„imperfecte”
a naturii ca devenire și transformare veșnic/eterne. În și dincolo de
repere, situații și sisteme de referinţă, inclusiv umane sau științifice. Nu
discutăm cazurile generale dincolo de repere, situații și sisteme de referință,
unde și când totul este convenţie/extraconvenție sau axiomă/extraaxiomă
ca neconvenţional al axiomei și convenției, ca dialectică, adevăr, revelație,
veridicitate, etc., al neconvenționalului lor. Chiar dacă în și dincolo de
repere, situații și sisteme de referință axioma și convenția sunt unul și
acelaşi lucru, luând în considerație că
axioma este o convenție și invers ca simultaneitate/dialectică de
secvențe și părți neconvenționale. La fel cum, de alt fel, natura este o
realitate și invers, simultaneitate/dialectică și neconvențională de
secvențe și părți, după caz, unde și când realitate este doar o extranatură iar
extranatură doar o realitate. În și dincolo de repere, situații și sisteme de
referință. Doar în limitele reperelor, situațiilor ca repere și sistemelor de
referință convenția/extraconvenție
și axioma/extraaxiomă devin axiomă/convenție ca dialectică a
neconvenționalului lor. Comparat, comparativ și raportat cu repere, situații și
sisteme de referință prin punerea de condiții specifice de existenţă, inclusiv
umane sau științifice ca fatalitate/destin sau doar limbaj al lor.
Prin convenţie, fatalitate/destin ca limbaj
al unicităţii sau situaţiei/stare a
ei ca margine/tot//extremitate/ansamblu ca limbaj,
extremitate/ansamblu ca limbaj
al stării sau realității, margine/tot ca limbaj al situaţiei sau naturii, axiomă/convenție
ca virtual al marginii/tot ca limbaj
al naturii, axiomă/convenție.sistem, axiomă/convenție umană sau
științifică sau axiomă/convenție umană și științifică sau
axiomă/convenție sau capăt/definiție, limită/orizont, fatalitate/destin,
margine/menire, extremitate/ursită, frontieră/soartă a limbajului, laic/teiste,
etc., ca limbaj.
Ca natură nedialectică a dicţionarului neconvenţional „axiomă/convenție” este,
„virtualul
fatalității/destin
ca limbaj”,
ca expresie sau termen
generic al devenirii unicităţii
inclusiv orice particular al ei, printre care:
-
unicitate,
„virtualul
fatalității/destin
ca limbaj al unicității”,
convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate
a ei sau,
„axiomă/convenție.unicitate”,
convenţie
ca metaforă şi percepţie a virtualului fatalității/destin ca limbaj al
unicităţii respective, comparat/extracomparat
cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice axiomă/convenție
a
unicităţii este un virtual al fatalității/destin
ca limbaj perceput al ei iar orice virtual al fatalității/destin o axiomă/convenție.unicitate
dincolo de percepţie. Axioma/convenție.unicitate o simultaneitate/dialectică sau axiomă/convenție//extra.axiomă/convenție (ne.axiomă/convenție) ca situaţie/stare a unicităţii,
- situaţie,
„extra.axiomă/convenție”,
convenţie
ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,
„axiomă/convenție”,
convenţie
ca percepţie a extra.axiomei/convenție a situaţiei respective, comparat
sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice axiomă/convenție
este o extra.axiomă/convenție percepută a ei iar orice extra.axiomă/convenție
o axiomă/convenție dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi axiomă/convenție
cu aceiaşi extra.axiomă/convenție ca situaţie. Cu condiția, general
valabilă, să nu confundăm, în nici un caz, extra.axiomă/convenție cu axiomă/convenție
sau
limita/domeniu, marginea/tot, extremitatea/ansamblu și fatalitatea/destin
ca limbaj,
ne.axioma/convenție sau anti.axioma/convenție, inexistența lor ca non.axioma/convenție
sau in.axioma/convenție, etc., ştiind că orice extra.axiomă/convenție
este o axiomă/convenție dincolo de percepţie ca situaţie,
- stare,
„extra.axioma/convenție
ca stare”,
convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,
„axioma/convenție.stare”,
convenţie ca percepţie a extra.axioma/convenție a
stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii.
Unde şi când orice axiomă/convenție a stării este o extra.axiomă/convenție
percepută a ei iar orice extra.axioma/convenție o axiomă/convenție
dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi axiomă/convenție cu
aceiaşi extra.axiomă/convenție ca stare,
-
situaţie ca sistem
„extra.axiomă/convenție
ca sistem”
măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca
sistem sau naturii ei sau,
„axiomă/convenție.sistem”,
măsură
sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extra.axiomă/convenție a
situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii,
indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice axiomă/convenție,
a situaţiei ca sistem, este o extra.axiomă/convenție
percepută a ei iar orice extra.axiomă/convenție o axiomă/convenție
dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu aceiaşi
condiție să nu confundăm în nici un caz extra.axiomă/convenție, a
situaţiei ca sistem, cu axiomă/convenție sau limita/domeniu,
marginea/tot, extremitatea/ansamblu și fatalitatea/destin ca limbaj, ne.axioma/convenție
sau anti.axioma/convenție, inexistența lor ca non.axioma/convenție
sau in.axioma/convenție, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extra.axiomă/convenție
este o axiomă/convenție dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem,
chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.
Ca gând sau idee umană, ştiinţă,
asemănare şi identificare a lor, egal, inegal ca identic, etc., orice axiomă/convenție,
devine umană sau ştiinţifică sau axiomă/convenție sau capăt/definiție,
limită/orizont, fatalitate/destin, margine/menire, extremitate/ursită,
frontieră/soartă a limbajului, laic/teiste, etc., ca limbaj, ca limbaj, măsură sau măsurabil precis. Cu contrarii care „se anulează reciproc” și nu respectă principiul Lavoisier. Ca virtual de iluzii
și umbre ale naturii despre extra.axiomă/convenție, axiomă/convenție sau limită/domeniu, margine/tot,
extremitate/ansamblu și fatalitate/destin ca limbaj,
ne.axiomă/convenție sau anti.axiomă/convenție, inexistența lor ca non.axiomă/convenție
sau in.axiomă/convenție, etc. ca limbaj specific, ca virtual de iluzii
și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor.
Ca
simultaneitate dialectică
putem spune că orice „axiomă/convenție”, ca situaţie, este,
„simultaneitatea dialectică
a secvențelor
extra.axiomei/convenție”,
pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe
neconvenționale ale situaţiei în general sau,
„supraunitarul
dialecticii axiomă/convenție”,
sau al dialecticii ne.axiomei/convenție
a virtualului fatalității/destin ca limbaj a situaţiei în general sau,
„simultaneitatea dialectică a secvențelor
extra.axiomei/convenție”,
pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe
neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,
„supraunitarul
dialectice a anti.axiomei/convenție”,
sau
al dialecticii ne.axiomei/convenție a
virtualului fatalității/destin a situaţiei ca sistem, opus sau contrar în
particularul ei. Alt fel spus orice axiomei/convenție este de fapt o extra.axiomă/convenție, ca alt sau alt fel de axiomă/convenție dincolo de percepţie şi invers, de
secvenţe și părți neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.
Așa
cum am mai spus axiomă/convenție este dialectica oricărei definiții ca
limbaj specific oricărui dicționar simultan/dialectic ca definiție/axiomă/convenţie.
unde și când definiția este unitatea, dimensiunea unică sau simultaneitatea,
etc. iar axioma/convenţie dialectica definiției respective, inclusiv a
dicționarului când nu putem ajunge la unitatea, dimensiunea unică sau
simultaneitatea ei, din cauza limitelor noastre sau ale oricărui conținut.
Plecând de la generalitatea dialecticii oricărei definiții ca axiomă/extraaxiomă
și convenție/extraconvenție până la particularul lor ca axiomă/convenție
a situației, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme
de referință. Desigur
ținând cont și de faptul că în și dincolo de repere, situaţii sau sisteme de
referinţă există contrarii, opus sau contrar, care se și nu „se anulează reciproc”. Ca natură în oricare variantă a ei realitate,
natură/realitate și unicitate, etc. Dacă definiția sau definițiile oricărui
dicționar au ca dialectică axioma/convenție, antidicționarul are ca
dialectică sau adevăr convenția/axiomă, în oricare variantă a lor ca
prioritate a axiomei față de convenție în cazul dicționarului sau prioritate a
convenției față de axiomă în cazul antidicționarului. La fel cum democrația
este o libertate/constrângere iar dictatura o constrângere/libertate ca prioritate a libertăți sau constrângerii,
după caz. Haosul are axiomele și
convenţiile lui ca indiferență/întâmplare,
ba chiar un dicționar, definiții sau chiar limbaje codate, etc. ca indiferență/întâmplare,
chiar dacă nu sunt măsură sau măsurabile ca uman sau știință, sau noi, alții și
orice conținut nu putem traduce, cunoaște, cuprinde sau defini indiferența lui
întâmplare.
Uneori
trăim, simțim sau avem sentimentul că ne prăbușim într-un gol fără limită sau
că suntem nimicul acela unde nimeni şi nimic, nicăieri, nici unde și nici o
dată nu putem ajunge. Această trăire, simțire sau sentiment aparține unicităţii
noastre ca natură dincolo de limitele noastre umane sau științifice cu
contrarii care „se anulează reciproc”. Acesta
este nelimitatul mic sau mare, după caz, pe care îl trăim sau simțim dar pe
care nu-l putem măsura, cunoaște, cuprinde sau defini, nici noi nici alți și nici
un conținut, din cauza limitelor noastre convenționale, umane sau științifice.
Nu putem crede sau spune că această trăire, simțire sau sentiment este o
inexistență, chiar dacă nu o putem înțelege ca semnificație de atâtea ori sau
nu o putem cuprinde, cunoaște sau defini în limitele noastre ca percepţie,
măsură sau măsurabil, cu atât mai mult doar umane sau științifice. Uneori îi
spunem depresie sau nevroză, alteori doar melancolie, chiar dacă această
trăire, cu emoțiile și sentimentele ei, ne poate duce dincolo de limitele
noastre convenționale, la sinucidere sau boală, tocmai datorită profunzimii ei
ca natură care suntem și în care existăm. Acesta este neconvenționalul
nelimitatului nostru, mic sau mare, al naturii, în variantele ei ca realitate, naturii/realitate şi virtual al lor.
Care nu trebuie să fie confundat cu o descoperire sau alta sau cu neconvenționalul virtualului nostru de iluzii
și umbre, umane sau științifice despre
ele ca lume, corp, obiect/fenomen, ființă sau lucru, etc. Dacă cifra unu
este convenția cifra minus unu este o extraconvenție sau anticonvenția, după
caz, iar zero un neutru al celor două
cifre sau contrarii ca opus sau contrar, în cazul limitat al adunării. Unu și
minus unu sunt elementele dialecticii oricărui zero în adunare la fel cum
prezentul este neutrul trecutului cu viitorul lor. Prezent ca neutru al
contrariilor timpului uman și științific sau tridimensional al lui stabilit
prin convenție și punerea ei de condiții de existență. La fel cum noi suntem
neutrul dintre părinții noștri și copii pe care îi avem, noi fiind doar neutrul
contrariilor dialecticii bunici/copii. Sau ca tridimensional bunici/părinți/copii,
unde și când părinții sunt doar neconvenționalul bunicilor și copiilor. Dacă un
cuvânt este o convenţie neologismul (în sens clasic) al acelui cuvânt este
extraconvenționalul lui, ş.a.m.d., iar arhaismele doar antineologismul
cuvântului respectiv. Cuvântul în sine ca neconvenţional al dialecticii arheologism/neologism
în sens neconvențional. În oricare dintre variante, chiar dacă sunt doar cazuri
particulare, limitate, ale convențiilor respective ca limbaj. /
