Vasul chinezesc (pagină de roman)

Admiram un vas în lumina unei zile de vară și ce frumos era. Culori atât de vii, bine definite pe o suprafațatele vasului de porțelan. Așa spune povestea dar s-a spart în multe secvențe, părți sau bucăți în povestea lui.

-  Ce păcat.

-  Nu trebuie să îți pară rău vasul a rămas chiar dacă s-a

transformat în cioburi. Este doar o alt sau alt fel de

perfecțiune/„imperfectă” a naturii care suntem și în care existăm.

-  S-a spart de mult, de-atunci de când era povestea lui, chiar dacă încă mai există.

-  Un paradox atât de logic în devenirea și transformarea lui nemuritoare ca existență a inexistenței sau doar absurd și „imposibil”. Un paradox în care totul se transformă iar un absurd ce se rezolvă,  chiar dacă paradoxul are o logică a lui ca transformare iar absurdul se poate rezolva, cuprinde sau defini.

-  Cum așa.

-  Simplu, transfromarea ca alt sau alt fel de conținut sau cor, în cazul nostru secvențe, părți sau cioburi, în aceiași clipă/moment în care rezolvarea absurdului este refacerea dincolo de moment sau spațiu/timp vasului pierdut de mult.  Din cioburile care sunt ca alt sau alt fel de vas chinezesc, uneori greu de sesizat față de originalul care a fost, dacă nu știi.

-  Interesant dar nu pare simplu de loc.

-  Și totuși paradoxul naturii este de o simplitate descurajantă. Ea nu cunoaște tot ceea ce cunoaștem noi, nici nu are tehnologie în acest sens, chiar dacă este  tot ceea ce suntem ca natură și noi și natura în care trăim sau existăm. Pentru că știe și cunoaște tot ceea ce știm și cunoaștem noi, cu știința și tehnologia de care ne folosim, prin noi sau ceea ce este  natura care suntem și în care existăm. Ca secvențe sau părți ale ei.

-  Să înțeleg că dincolo de secole sau milenii  când cineva sau ceva descoperă cioburile lui, va descoperi cu siguranță povestea ca alt sau alt fel de poveste a vasului chinezesc.

-  Mai mult nu descoperă povestea lui doar ca existență ci și ca formă și spirit, în variantele lor ca paradox dar și ca absurd sau „imposibil” al lui care a fost și care este și va fi nelimitat.

-  Ca și noi dincolo de noi în nelimitatul nostru ca limitat/extralimitat dar mai ales ca perfect/„imperfect” al nostru, al naturii care suntem și în care existăm.

-  Vezi că știi prin natura ta și ceea ce nu cunoști sau cuprinzi încă prin propria educație? Acesta este exemplul

perfecțiunii/„imperfecte” ca paradox/absurd al existenței cu inexistența refăcute și nu păstrate sau reproduse întocmai.

-  Să-nțeleg că deși „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul devine și se transformă nelimitat”, ADN-ul sau tiparul Unicității sau Lui Dumnezeu merge mai departe?

-  Desigur prin faptul că noi, orice conținut, corp, etc. suntem secvențe parte sau cioburi ale lor, fără imite, excepții, nedeterminat, entități bine definite, etc.

-  Asta vrea să fie perfectul/„imperfect” al naturii.