Filozofia naturii pentru toți

Trebuie să plecăm de la faptul că filozofia naturii simultan/dialectică și neconvențională de secvențe sau părți, după caz, este o filozofie care urmărește natura în generalitatea ei. Pe de o parte ca știut sau cuante, atomi, molecule, plante sau animale, etc., pe de altă parte cunoaștere ca uman sau știință respectiv uman ca extraștiință sau extrapolare a științei ca metaforă. Aceste înțelegeri ale semnificației care ne ajută să cunoaștem, cuprindem și să definim cele două variante specifice ale naturii ca paradox/antiparadox sau „ilogic”/logic al lor. Unde și când paradoxul este un ilogic iar antiparadoxul un logic al lor. Context în care natura are ca variate natura știutului ei ca anticunoaștere și natura cunoscutului ei ca antiștiut sau știință. Unde și când una este extrapolarea celeilalte după caz ca paradox/antiparadox iar știința în variantele ei ca percepție sau metaforă. Ca percepție, matematica, fizica, astronomia sau astrofizica, medicina sau biologia, literatura sau psihologia, etc., ca metaforă, religia, parapsihologia, spiritismul sau telepatia, etc. În oricare variantă a lor generală sau particulară. Ca percepție aparent știință exactă sau precisă, ca metaforă doar o extrapolare a percepției sau percepțiilor respective. Aceste înțelegeri ale semnificației presupun să nu separăm natura care suntem și în care existăm, ca știut al ei, de umanul și știința ei, respectiv cunoscut sau cunoaștere ca natură umană sau științifică. Alt fel spus plecăm de la principiul limitat al naturii lui Lavoisier, cu legi, norme și contrarii, umane sau științifice, care „se anulează reciproc”, prin convențiile noastre sau ale altor conținuturi și entități/univers. Principiu pe care îl generalizăm și care respectă principiile și regulile naturii, cu contrarii care nu „se anulează reciproc”, ca știut simultan/dialectic și neconvențional ca secvențe sau părți. Care are principii și reguli ale naturii, cu contrarii care nu „se anulează reciproc” prin convențiile noaste sau altor conținuturi ca entități/univers. Ca armonie și normalitate a paradoxului naturii simultan/dialectice și neconvenționale, unde și când dialectica, adevărul sau revelația, etc., după caz. Care respectă toate variantele lor generale sau particulare, inclusiv paradoxul perfectului/„imperfect” sau limitatului/antilimitat, convențional/anticonvențional, absolut/relativ, bine/rău, urât/frumos, etc. Ca luptă, devenire sau transformare a contrariilor,  care „se anulează reciproc” dar și care nu „se anulează reciproc” ale perfecțiunii/„imperfecte”, care suntem și în care existăm ca natură umanoidă sau doar andruidă. Respectând principiul lui A. Lavoisier care spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”, referitor la substanță, în sens clasic. Dar și generalizarea lui care spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul devine și se transformă perfect/”imperfect” ca paradox/antiparadox sau ilogic/logic al lor”. Ținând cont și de faptul că substanța lui A. Lavoisier, în sens clasic, nu are psihic ca substanță sau spirit ca existență, ca știință percepută, iar ca metaforă a științei substanța nu există sau este neglijată complet. Chiar dacă orice entitate a unui conținut ca natură este o existență, formă și spirit sau substanță cu configurație și psihic, ca simultaneitate/dialectică și neconvențională de secvențe sau părți, după caz. Să ne aduce aminte că Einstein spune că esența lumii este iubirea ca liant al tuturor entităților substanțelor sau universurilor sau că medicina recunoaște un psihic al substanței chiar dacă nu ne spune sau nu face legătura între psihic sau emitori-receptori cu ideile noastre sau ale lor. Substanța sau relativitatea lui Einstein este lipsită de iubire, psihic sau spirit, etc., chiar dacă el crede  în esența iubirii ca existență. Alt fel spus în lumea științei percepute, nu există spirit ca existență iar ca metaforă nu există substanță chiar dacă există și cât suntem și dincolo de noi. Sau dacă există, nu este luată în discuție de religie sau spiritul de către științele percepute, spre deosebire de generalizarea ei ca existență/formă/spirit a naturii simultan/dialectice și neconvenționale de secvențe sau părți, după caz.

Din păcate, ca să putem avea o bună comunicare, în sensul discuțiilor noastre, este obligatoriu să stabilim convenții comune, un dicționar al înțelegerilor noastre ca semnificație, nu înainte de a face câteva precizări esențiale. În conformitate cu filozofia naturii, simultan/dialectică și neconvențională de secvențe sau părți, după caz, noi am definit știința prin convențiile noastre după posibilitatea naturii de a percepe sau a crea extrapolări ale percepție ca metaforă. Pentru a face distincție între instantul percepțiilor noastre ca simțuri directe, auz, văz, etc., ca centre de vibrație/rezonanță directă care au contact direct cu natura care suntem și în care existăm. Și cele indirecte, creier sau centre de vibrație/rezonanță indirecte, care nu au contact direct cu natura care suntem și în care existăm. Astfel matematica fizica, chimia, astrofizica, etc. sunt științe percepute, ca măsură sau măsurabil, precis, etc., iar religia, alchimia, parapsihologia, astrologia, telepatia, etc., sunt științe ca metaforă sau extraștiințe percepute. Ca atare, chiar dacă toate sunt științe, nu trebuie confundat umanul și știința cu știutul naturii, care suntem sau în care existăm. Ca dovadă că nu putem confunda reflexele, intuiția și instinctele, trăirile, emoțiile sau sentimentele naturii cu gândurile și ideile oricărui conținut sau entitate/univers. Pe care nu le putem considera, cuprinde sau defini ca știință, măsură sau măsurabil, în sens clasic sau neconvențional, etc. În aceiași clipă/moment în care nu putem confunda umanul cu știința sau invers, având în vedere percepția și metafora care le cuprinde sau definește.

Am să vă dau câteva exemple ale diferenței sau diferențelor între filozofiile clasice și ce a naturii simultan/dialectică și neconvențională. Plecând de la generalizarea principiului naturii lui Lavoisier către generalizarea lui. Fără a exagera valoarea înțelegerilor noastre ca semnificație convenționale, chiar dacă momentan sunt doar un extraconvențional al celor clasice, ca extrapolare sau metaforă. Tot o dată limitând tendința exagerării acestor generalizări la o filozofie  a naturii și nu o generalizare ca Filozofie a Naturii. Similar limitării generalizării la unicitate și particularului ei și nu la Unicitate sau Dumnezeu, după caz. Unicitate sau Dumnezeu la care nimeni, nimic, nici când, nici unde și nicăieri și nici unde nu poate ajunge un conținut, entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc. Matematica dar și religia, știința ca percepție sau ca metaforă în general, sunt pline de limite, excepții nedeterminat, entități bine definite, invariabil sau constant, absurd sau „imposibil”, etc. Spre deosebire de neconvenționalul simultan/dialectic al naturii care nu a exclude nici varianta cunoașterii umane sau științifică dar nici pe cea a știutului naturii. Prima cu contrariii care „se anulează reciproc”, a doua cu contrarii care nu „se anulează reciproc”, ca paradox/antipaardox, logic/„ilogic” sau perfect/„imperfect” al lor.   

1. Astfel în matematică,

1-1 = 0,

un exemplu foarte clar al contrariilor care „se anulează reciproc” și care nu respectă nici măcar principiul limitat la substanță al lui Lavoisier. Este absurd dacă nu „imposibil” să credem sau să spunem că o palmă dată „se anulează reciproc” cu una primită. Chiar dacă teismul creștin crede că poți întoarce obrazul pentru o alta pentru o anula pe prima. Sau că legile și normele justiției cred și spun că o compensație, în bani sau natură poate anula, trăiri, sentimente sau emoții, cu atât mai mult pierderi irecuperabile.

2. Nu există entități bine definite, constant sau invariabil, etc. Alt fel spus viteza luminii depinde de mediu, „pi” este periodic sau nedeterminat, atomii și moleculele nu sunt constante și nici egale sau identice, nu ocupă același spațiu/timp, nu au și nu pot avea același spin dar mai ales sunt dependenți de universul lor interior și exterior nelimitat, cu întreaga lor structură atomică sau moleculară.

3. În matematică și nu numai, există cazuri de nedeterminare nu pentru că există ca natură ci doar pentru că noi prin convențiile noastre matematice nu specificăm natura lor. Adică,

1:∞ = 0,

chiar dacă matematic inversul lor,

0x∞ = nedeterminat.

Nedeterminatul intervine datorită faptului că nu se specifică natura lui zero și a infinitului respectiv, nu din alt motiv. Adică,

11:∞1 = 01,

invers este evident corectă formula,

11= 01x∞1 .

Adică nu putem crede sau spune că prin măcinarea unei pietre, atom sau moleculă, om, plantă sau animal, planetă sau galaxie, etc., se pot obține secvențe sau părți de altă natură. Cea ce, în sens invers, însemnă ca semnificație că secvențele sau părțile respective  trebuie și formează același tot sau întreg, după caz. Evidență care apare și în formula noastră matematică. Respectiv, este absurd sau „imposibil” ca diviziunile sau multiplicările unui conținut sau entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc., să fie de altă natură decât conținutul sau corpul multiplicat sau divizat, indiferent de natură, situație sau organizare.

       Ne cerem scuze, pentru limitele noastre convenționale și neconvneționale, este o întreagă filozofie care urmărește natura în nelimitatul ei știut/cunoscut și nu doar umanul și știința, ca percepție sau metaforă, limitată. Chiar dacă știința în generalul ei este și a fost o necesitate, în vederea înțelegerii ca semnificație de-a lungul existenței. natura nu știe ce este aceea adunare, scădere, înmulțire sau împărțire, integrală sau lege de compoziție, vectori, etc. Chiar dacă ea este toate acestea într-o simplitate nelimitat de mică și de mare la care noi sau alte conținuturi nu putem ajunge. Natura în generalitatea ei limitată, nu ca Natură, Unitate sau Dumnezeu, știut/cunoscută este perfect/„imperfectă”, ca și noi sau orice conținut, în simplitatae ei, din păcate  noi, orice conținut, entitate/univers, corp sau obiect/fenomen,  etc., complicăm lucrurile sau lucrările naturii, deoarece suntem limitați și nu putem cuprinde, cunoaște sau defini nelimitatul ei și al nostru. O filozofie care pune pe aceiași poziție orice convenție cu extraconvenția ei, orice convenție cu anticonvenția ei sau orice neconvenție cu antineconvenția ei, etc., ca adevăr, dialectică sau revelație, etc. Alt fel spus simultaneitatea/dialectică și neconvențională a oricărui logic/ilogic, paradox/antiparadox sau perfect/„imperfect” ca natură, știut/cunoscută a noastră și a lor, etc.