Completare pentru discuții și analize, în vederea unei cât mai largi audiențe ca înțelegere a semnificațiilor neconvneționale.

Să clarificăm toate acestea printr-un exemplu, convenția dicționarelor clasice de „om” și „uman” al lui. Orice cuvânt al dicționarelor clasice, literare sau de altă natură, sunt convenții ale dicționarului unui limbaj, iar totalitatea axiomelor, convențiilor și definițiilor, este expresia limbajului respectiv, literar, matematic, fizic sau juridic, laic sau teist, etc., după caz. Conform dicționarelor clasice omul este,

„Ființă superioară care gândește”.

Ceea ce este o mare limitare, pe care nu o mai putem accepta în mileniul III, având în vedere constatări ale științei că animalele ba chiar și plantele au sentimente, emoții, intuiții și instincte, etc., ca și noi. Asta nu însemnă că negăm existența lor sau a înțelegerilor ca semnificație legate de limbajul, dicționarul, definițiile, axiomele și convențiile limbajului respectiv, specifice. Ca să nu mai spunem de neconvenționalul nostru care aduce în prim plan spiritul cu câmpurile și ideile lui ca natură, care prin proiecția lor pe scoarța cerebrală devin gânduri și idei umane sau umanoide. Cu atât mai mult cu cât din zero sau nimic ca inexistență nu poate apare existență în nici o variantă a naturii sau a proiecțiilor ei. Eliberând convențiile dicționarelor clasice de limitele lor, fără însă a le nega sau le considera inutile. Din contră, noi promovăm armonia lor cu neconvenționalul nostru simultan/dialectic și anticonvențiile, extraconvențiile și condițiile lor de existență specifice. La fel de convenționale.

Anticonvenția acestei înțelegeri ca semnificație de „om”, este sau poate fi supraomul lui Nietsche sau extratereștrii, etc., ca extrapolare sau metaforă a percepției de „om”. Extraconvenția și extraconvenționalul sunt dincolo de convenția și anticonvenția de „om”, supraom sau extraterestru, etc. Acolo unde și când nu mai sunt repere, situații și sistem de referință, comparații sau rapoarte, etc., ci doar metafore.

Alt fel spus unde și când extraconvenția de „om” este extraomul sau extraumanul al lui ca extraumanitate.

Chiar dacă la un alt moment dat spațiu/timp al transformării extraconvenția, extraomul sau extraumanul lui, devine anticonvenție ca metaforă sau chiar convenție ca percepție. Ca alt sau alt fel de convenție, dacă limitele percepției și percepțiilor noastre sau al altor conținuturi ca entități/univers, vor ajunge la ele la alt moment al existenței noastre sau al lor.