Dorință inutilă

De ce-ți dorești ce nu-i al tău,

Nu este, n-a fost și si nici n-o să fie

nici când și nici o dată.

Caci ai primit o viață limitată,

de la natură sau străbunii tăi,

o dată în infinitul și nelimitatul

inexistenței tale, de tăcere.

Ca să o dai cum ai primit-o,

m ai departe, ca naștere/moarte la fel,

copiilor, nepoților și dincolo de ei.

De ce-ți dorești o naștere și moarte,

când nu-ți iubești iubirea și ura lor la fel,

când viața o blestemi sau o detești,

de-atâtea ori când plângi sau nu-ți convine.

Ori ești nebun de nu-înțelegi al lumii paradox

ori uiți credința ta în Dumnezeu și dumnezeii Lui?

Tu simți, trăiești și înțelegi

Și binele și răul care ești,

la fel ca raiul și iadul din noi sau dincolo de noi.

Căci ești perfecțiunea/„imperfectă”,

a naturii care ești și-n care doar trăiești

o existență limitată.

O existență perfect/„imperfectă” simultan,

chiar dacă crezi, accepți și înțelegi sau nu,

ce ești, ai fost sau ceea ce vei fi,

ca „om” și natură la fel,

omul fiind în esență,

doar uman/„inuman” ca umanoid.