Introducere în neconvenționalul simultan/dialectic

Plecăm, în acest sens, de la esența neconvenționalului și a elementelor lui convenționale și extraconvenționale, ca dialectică. Cuprinse, cunoscute sau definite prin convențiile noastre neconvenționale și condițiile lor de existență specifice. Ca alt sau alt fel de convenții sau convențional în nici un caz doar limitat la negație, opus sau contrar în sens clasic, uman sau umanoid, ca știință percepută sau metaforă. Un neconvențional unde (spațiu și loc) și când (timp și vreme) extraconvenția și extraconvenționalul sunt generalitatea cea mai generală a oricărei convenții sau convențional extrapolat ca metaforă al situației, stării și unicității lor. Inclusiv Unicitatea sau Dumnezeu, care sunt doar metafore sau extrapolări convenționale ale percepțiilor noastre umane sau științifice.

 

În acest context convenția, convenționalul, anticonvenția și anticonvenționalul, extraconvenția și extraconvenționalul, ba chiar și neconvenționalul propus de noi, au contrarii care se și nu „se anuelază reciproc”.  Respectând atât principiul limitat al lui A. Lavoisier cât și varianta lui neconvențională, ce va fi prezentată în acest preambul al lucrării. Indiferent de situație, natură sau organizare. Ca grai al naturii sau doar proiecție  a lui, umană sau umanoidă, ca natură sau limbaj, știință ca metaforă sau percepție, etc., după caz. Toate fiind doar convenții și convențional ca virtual de iluzii și umbre în limitele condițiilor noastre de existență, umane sau umanoide, ca natură sau limbaj.

 

Convenția, în sensul definițiilor clasice, este o „înțelegere, acord, pact între state, instituții etc. *contract. *, denumire dată unor tratate internaționale”, etc. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință, limitate doar la percepție. Convenționalul pleacă de la convenție și este prin definiție „stabilit, prin convenție, acceptat prin tradiție”, ca natură sau limbaj și percepție a lui. De unde și când, în sensul înțelegerilor noastre ca semnificație, convenționalul este sau devine absolutul convențiilor sale la fel cum absolutul este totalitatea relativurilor lui, ca domeniu de definiție sau tot.  Similar oricărui infinit al unei mulțimi de numere, naturale, reale, raționale, etc., din matematică.

 

În nici un caz convenția și convenționalul definițiilor clasice nu sunt, cuprinse, cunoscute sau definite, împreună cu variantele lor extralimitate sau nelimitate dincolo de percepție, repere, situații și sisteme de referință. Variante de la care pleacă neconvenționalul nostru și tot ceea ce noi vom discuta în continuare având în vedere, totul ca natură sau limbaj sunt convenție și convențional al ei. În limitele umane, umanoide, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință. Chiar și anticonvenționalul sau neconvenționalul simultan și dialectic (simultan/dialectic), infinitul sau nelimitatul, zero sau nimic, existența sau inexistența, Unicitatea sau Dumnezeu, etc., sunt doar convenții și convențional.

 

Extraconvenționalul este tot un convențional dar dincolo de percepție ca extrapolare sau metaforă a lui ca alt sau alt fel de convenţii și convențional. Comparat, comparativ sau raportat cu alt sau alt fel de repere, situaţii și sisteme de referință.

 

Anticonvenționalul este doar o convenție a extraconvenționalului, limitat la particularul lui ca situație, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință. Ca opus sau contrar al convenționalului respectiv.

 

„Neconvenționalul”, în sens clasic, fiind doar un anticonvențional particular ca limbaj, opus sau contrar al convenționalului, uman sau umanoid ca știință, percepție și metaforă a lor. Negație a convenționalului, indiferent de situaţie, natură sau realitate, în și dincolo de repere, situații sau sisteme de referință, ca limbaje sau variante ale naturii. 

 

Neconvenționalul simultan și dialectic (simultan/dialectic) este în și dincolo de toate aceste, convenții de convențional,  este neconvenționalul naturii care suntem și în care existăm, ca simultaneitate și dialectică (simultaneitate/dialectică) a lor.

 

În concluzie, toate acestea sunt convenții și convențional, umane sau umanoide, în limita convențiilor noastre și condițiilor lor specifice de existență ca percepții sau metafore  științifice, laic/teiste, etc. Doar reperele, situațiile sau sistemele de referință fac diferența, prin convențiile noastre, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință. Prin condiții specifice de existență.

 

Umane ca idei (iluzii sau vise în stare de veghe, conștiente), antiumane ca idei (umbre în stare de somn, subconștiente). În ambele variante ca proiecții spirituale ale câmpurilor pe scoarța cerebrală, umane, antiumane și umanoide (uman/antiumane).